Antena Meniu Search
x

Rafila: Mai avem de primit în aprilie, mai şi iunie 9 milioane de doze de vaccin anti-COVID

Ministerul Sănătăţii mai are de primit în aprilie, mai şi iunie 9 milioane de doze de vaccin anti-COVID, a declarat joi ministrul Alexandru Rafila, potrivit Agerpres

de Redactia Observator

la 21.04.2022, 16:29

Rafila: Mai avem de primit în aprilie, mai şi iunie 9 milioane de doze de vaccin anti-COVID
Rafila: Mai avem de primit în aprilie, mai şi iunie 9 milioane de doze de vaccin anti-COVID - Inquam Photos / Virgil Simonescu

"Depozitele sunt pline şi din păcate nu avem la dispoziţie un mecanism acceptabil care să facă posibilă amânarea livrării cel puţin a acestor doze, în condiţiile în care este aproape imposibil în momentul de faţă să le comercializezi. Multe state europene au depozitele pline.

Ceea ce am reuşit noi să vindem în ianuarie şi februarie, 7,5 milioane de doze de vaccin, care au însemnat o economie de aproximativ 150 de milioane de euro în momentul de faţă, nu mai este posibil şi ideea noastră este să putem să găsim o abordare la nivelul Comisiei Europene, întrucât Comisia Europeană este cea care a încheiat aceste contracte iniţiale, cât să putem să găsim o soluţie în care să nu risipim nici vaccinurile, nici fondurile publice şi să le oferim în continuare celor care au nevoie de ele", a spus Alexandru Rafila.

Ministrul a participat la o conferinţă de presă organizată de Hospice Casa Speranţei şi a răspuns unei întrebări a jurnaliştilor legate de afirmaţia premierului Nicolae Ciucă, potrivit căreia Ministerul Sănătăţii derulează o analiză având ca scop costurile unei eventuale decizii de renunţare din partea României la contractele pentru dozele de vaccin anti-COVID de anul acesta şi anul viitor.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri politice » Rafila: Mai avem de primit în aprilie, mai şi iunie 9 milioane de doze de vaccin anti-COVID