Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video România are vaccin anti-COVID pentru 128 de ani. Cîţu: "Putem să o anchetăm pe Ursula von der Leyen"

Avem vaccin anti-COVID pentru ... 128 de ani. Statul român a luat 87 de milioane de doze, din care a folosit mai puţin de 17 milioane. Iar la 1.200 de imunizări, cât se mai fac pe zi, au dura mai bine de un secol să epuizăm stocurile. Ce vom face cu restul? Oficialii ridică din umeri: Procurorii DNA cercetează achiziţiile. 

de Andreea Petrescu

la 19.04.2022 , 20:16

România trebuie să plătească 1,2 miliarde de euro pentru cele 87 de milioane de doze de vaccin anti-COVID contractate. Am plătit mai puţin de 300 de milioane, aşa că mai avem de achitat peste 900 de milioane de euro. Am reuşit să vindem zece milioane de doze, am donat două milioane, alte două milioane au expirat, prin urmare mai avem la dispoziţie 56 de milioane de doze. Chiar dacă presupunem că nu ar mai expira, ar fi nevoie de 46 de mii de zile pentru a termina dozele, asta în condiţiile în care acum, zilnic, se mai vaccinează circa 1.200 de români.

Toate centrele de vaccinare vor fi închise până la 1 iulie. "Ieri am avut 32, 30 şi un pic. Sunt momente în care nu e nimeni", arată personalul unui centru de vaccinare din Iaşi. "Cei mai mulţi, cam 80% dintre ei, vin pentru a treia doză", spune Izabela Negru, medic la un centru de vaccinare.

Interes scăzut pentru vaccinarea anti-COVID 

Vezi și

"Interesul pentru vaccinare, în mod evident, a scăzut. Scade şi probabilitatea de a le putea vinde şi chiar probabilitatea de a le dona. Ce vom face cu ele încă nu pot să vă răspund, pentru că sunt cantităţi foarte mari, care depăşesc capacitatea de stocare în România", a declarat Alexandru Rafila.

Pe acelaşi subiect

Ministrul Sănătăţii susţine că numărul de doze putea fi limitat de predecesorii săi: "Este adevărat că Ministerul Sănătăţii ... Au fost în decursul anului trecut momente în care putea să accepte sau nu achiziţia de vaccin"

"Deciziile acestea au fost luate de premier. A fost Florin Cîţu. Am atras atenţia asupra cantităţii foarte mari de vaccinuri", susţine Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii. Florin Cîţu, premierul în mandatul căruia s-a făcut acest contract, spunea vara trecută că totul este în regulă. "Nu le-am cumpărat, sunt comandate aceste doze și nu sunt pentru un an, sunt pentru mai mulți ani. Pentru că de la început s-a știut clar că pandemia poate nu trece în primul an", declara el pe 14 iulie 2021. 

Florin Cîţu: "Putem să o anchetăm pe Ursula"

Mai precis 128 de ani, în ritmul actual de vaccinare. Acum, fostul premier caută vinovaţi în altă parte, deşi DNA are pe rol un dosar penal in rem pentru abuz în serviciu în achiziţia de vaccinuri. "A fost un plan făcut de Ursula von der Leyen. Putem să o anchetăm pe Ursula, să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract pentru toată Uniunea Europeană", spune Florin Cîţu.

Polonia refuză vaccinurile anti-COVID de la Comisia Europeană

Dacă România are bătăi de cap, Polonia pune piciorul în prag. Nu va mai primi şi nici nu va mai plăti alte doze de vaccin, deşi are contracte ferme cu marii producători. 

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » România are vaccin anti-COVID pentru 128 de ani. Cîţu: "Putem să o anchetăm pe Ursula von der Leyen"