Video Relaţia cu presa a lui Ion Iliescu prin ochii lui Răzvan Mitroi, corespondent la Cotroceni în 1992
Prima generaţie de jurnalişti liberi a învăţat odată cu Ion Iliescu cum să spună adevărul, dar şi cum să critice fără frică şi fără cenzură. Pentru ei, primii ziariştii care au primit acreditare la Cotroceni, viaţa nu a fost chiar simplă. Iliescu era genul imprevizibil, care sărea gardul şi dădea peste cap planurile SPP-istilor. Nu-i plăcea să fie contrazis şi nu ezita să le facă morală jurnaliştilor. Rămâne în istorie momentul în care Iliescu şi-a pierdut cumpătul şi i s-a adresat unui ziarist cu apelativul "măi, animalule".
"Presa are un rol activ din acest punct de vedere în a promova o anumita ţinută civică, în raporturile umane. Şi asta în primul rând prin felul în care se prezintă ea ca forum de exprimare a unor opinii" spunea Ion Iliescu.
Şcolit in fostul regim, Ion Iliescu a trebuit să invete cum să se poarte cu presa libera. I-a luat mult timp să accepte că nu o poate controla, că nu o poate face să tacă. Iar până la urmă, şi unii, şi alţii, au învăţat cum să trăiască împreună.
"Mi-am dat seama că oamenii nu se pot schimba, oamenii se pot adapta. Ion Iliescu va fi în istorie cel care s-a format în anii 50. Problema a fost că nu putea să depășească o anumită mentalitate. Adică jos comunismul i s-a părut 'Aoleu, dar noi de asta am venit aici, la revoluție?' Iar de partea cealaltă eram noi, că moda era ca și acum, pe teren îi trimiți pe ăia tineri, nu pe cei bătrâni, și eram practic o gașcă de puști. Şi noi ne-am luptat cu lucrurile astea" a explicat Răzvan Mitroi, fost jurnalist acreditat la Cotroceni.
Ion Iliescu, prin ochii lui Răzvan Mitroi
Răzvan Mitroi a fost zi de zi pe urmele lui Ion Iliescu, în campania pentru alegerile prezidenţiale din 1992, şi mai apoi în calitate de corespondent la Cotroceni. S-au crescut unii pe alţii, spune el, jurnalişti şi politicieni. Au invatat impreună să vorbească şi să gândească liber, să se respecte chiar şi atunci când se atacau.
"El cred că tot timpul a sperat că vom trece de partea lui si că îi vom susține necondiționat acțiunile. Nu s-a întâmplat așa, dar nici el nu a cedat. La bunele obiceiuri să te informeze, să te țină aproape, să îți spună un salut cu o jovialitate specială" a mai spus Răzvan Mitroi.
Dar niciodată mai mult. Suntem aici pentru că avem nevoie unii de alţii, părea să le spună mereu, Ion Iliescu, jurnaliştilor. Cu respect.
"Ca să prindem avionul cu care se deplasa Iliescu la București. Ne-a așteptat 40 de minute și atunci când culoarul de zbor se închidea a fost nevoit să plece dar ne-a transmis prin SPP-ul care ne însoțea că îi pare rău că nu poate să ne aștepte mai mult. Avea această prețuire față de jurnaliști" a povestit Cornel Cojocaru, fost jurnalist acreditat la Cotroceni.
În schimb, nu ezita să dezaprobe şi să atace public jurnaliştii care vedeau lucrurile altfel decât el.
"Ne duceam după el, după o vizită electorală la Botoșani. Pe la 4 dimineața s-a oprit trenul care nici nu avea încălzire, știu că am înghețat și am stat vreo oră undeva într-un câmp, era iarnă, pentru ca să treacă trenul cu garnitura prezidențială. Ziarul următor era pe prima pagină în 'Adevărul' mersul trenului rezidențial, cum se opresc toate în jur ca să treacă președintele La prima întâlnire publică a doua zi, domnule m-a făcut zdrențe, m-a arătat cu degetul, m-a nominalizat, uite cât a înțeles el dintr-un fapt de viață. Nu se mai oprea și a trebuit să ies din sală ca să se potolească momentul ăsta" a mai povestit Răzvan Mitroi.
Iliescu avea obiceiul de a da planurile SPP-iştilor peste cap
În urma lui Ion Iliescu se alerga. Era imprevizibil. Avea obiceiul de a rupe rândurile, de a strica programul prestabilit, de a da planurile SPP-iştilor peste cap, pentru a intra în mulţimi şi chiar a se contra direct cu cetăţenii.
"Cred că Ion Iliescu a fost un personaj extrem de dificil pentru SPP. Pentru că avea aceste porniri instinctive de apropiere directă de oameni. Oamenii care il asteptau, unii îl huduai, altii il aplaudau.
Se ducea la om si îl întreba. Ce dorești, de ce ești nemulțumit? Ce-mi reproșezi? Ce nu am făcut noi bine? Ce ai vrea să facem bine, și de aici încolo se dezvolta un dialog, mai scurt sau mai lung în funcție de vehemența celuilalt, a interlocutorului. Era realmente interesat. Încerca să îl lămurească pe respectiva persoană de ce crede el că nu are dreptate" a mai povestit Cornel Cojocaru
Ion Iliescu păstra aceleaşi teme în discursuri
Erau singurele momente în care deplasările prindeau viaţă. În rest, Ion Iliescu, oricare ar fi fost tema discuţiei, făcea el cumva să direcţioneze totul spre ce il interesa de fapt. Era, spun azi analistii, o dovadă de lipsă de curaj pentru confruntări reale.
"Noi ne distram oarecum pentru că, pentru marele public avea același discurs și aproape că ne trecea pe la ureche și ziceam 'A, acum a ajuns la sinergia faptelor. Acum a ajuns la Toeffler.'" a mai relatat Răzvan Mitroi.
"Avea 4 teme. Noi jurnaliștii nu mai stăteam cu toții înăuntru să ascultăm ce spune și mai stăteam pe afară și mai făceam cu schimbul" a relatat Cornel Cojocaru.
În autobiografia sa, Ion Iliescu spunea că a respectat mereu principiul olimpismului şi că a învăţat să şi piardă.
"Am fost chiar la predarea ștafetei la Cotroceni către Emil Constantinescu. Acolo cred că pot să remarc o demnitate specială a omului și a președintelui Ion Iliescu. Ion Iliescu era în palatul ăla de 6 ani și a ținut să îi facă un fel de mic tur personal lui Emil Constantinescu. A plecat foarte demn și s-a întors după 4 ani, la fel de demn" a mai povestit Răzvan Mitroi.
Înapoi la Homepage
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
