România nu mai poate face nicio modificare la PNRR. Cererea 2 de plată, blocată în negocieri iar tranşa 3 a fost decalată
România nu mai poate face nicio modificare la PNRR în condiţiile în care a avut termen până la 30 aprilie să facă modificări. Cererea 2 de plată este încă în negociere în prezent iar cererea 3 a fost decalată pentru luna iunie, a declarat eurodeputatul PSD Victor Negrescu.
România avea termen până la 30 aprilie să schimbe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), deja Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a prevăzut o serie de modificări şi se află în proces de negociere cu Comisia Europeană, şi începând de acum România nu mai poate face nicio altă modificare la PNRR, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul PSD Victor Negrescu, potrivit Agerpres.
Comisia Europeană evaluează ultimele puncte de vedere exprimate de România cu privire la tranşa a 2-a din PNRR şi "urmează să ne aloce o parte din sumele aferente acesteia, urmând ca cele două puncte ce ţin de Ministerul Energiei să fie clarificate în perioada următoare în speranţa că vom obţine şi acele finanţări", a afirmat Negrescu în carul unui briefing pentru jurnalişti români.
Cererea 2 de plată este încă în negociere iar cererea 3 a fost decalată pentru luna iunie
Cererea de plată a 2-a trebuia să fie formulată la finalul anului trecut, a explicat el, dar a fost decalată pentru luna aprilie şi în continuare în luna mai România se află în proces de negociere, iar cererea de plată a 3-a era prevăzută pentru primăvara acestui an şi a fost decalată pentru luna iunie. "Rămâne de văzut, într-adevăr, dacă vom respecta respectivul calendar, care acum devine apăsător, date fiind întârzierile cu cererea de plată doi", a afirmat eurodeputatul PSD.
"România avea termen până la 30 aprilie, de asemenea, să schimbe PNRR pentru a introduce componenta de energie, dar şi pentru a face modificări generate de inflaţie, de războiul din Ucraina şi de schimbarea fluxurilor comerciale la nivel global. MIPE a prevăzut o serie de modificări, enunţate deja de ministrul de resort, nu foarte multe, dar s-ar fi putut introduce mult mai multe componente. Deja, ministerul de resort se află în proces de negociere cu Comisia Europeană şi începând de acum România nu mai poate face nicio altă modificare la PNRR", a afirmat el.
Practic, România trebuie să implementeze PNRR aşa cum a fost agreat cu executivul UE, "în speranţa că vom introduce inclusiv acele componente noi prevăzute de MIPE - 9,4% pentru pensii, zona de prime pentru legea salarizării, linia de metrou către Aeroportul Otopeni, introducerea componentei de energie şi tăierea a 2 miliarde de euro din plan pentru că s-au schimbat indicatorii economici", a precizat Victor Negrescu.
Eurodeputatul din grupul S&D a mai afirmat că la nivel european a apărut o nouă recomandare ca din sumele aferente planurilor de redresare şi rezilienţă să fie alocaţi bani pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie în zona de apărare, în special pentru muniţie.
"Aici va exista o recomandare către statele membre să îşi revizuiască planurile de redresare şi rezilienţă pentru a introduce aceste tipuri de capacităţi de finanţare. România s-a aflat printre statele membre care au evaluat această posibilitate. Rămâne de văzut care ar urma să fie alocările sau dacă România va fructifica această nouă posibilitate de finanţare, care trebuie să se încadreze în sumele deja alocate pentru ţara noastră. Adică nu vorbim de sume noi, ci vorbim de identificarea unor posibilităţi de finanţare în planul deja aprobat", a explicat Negrescu.
Întrebat de unde ar putea tăia România bani pentru a satisface această nouă recomandare la nivel european, el a răspuns că acest lucru rămâne să fie evaluat de MIPE.
"Deja noi am tăiat 2 miliarde de euro, a fost foarte dificilă această discuţie şi ar fi foarte complicat să identificăm soluţii pentru a tăia sume suplimentare pentru a obţine fonduri pentru această componentă de producţie pe zona de apărare. Rămâne de văzut şi, evident, la momentul în care se va discuta acest subiect, cu siguranţă ministerele de resort vor fi implicate în procesul de negociere şi discuţie pe această problematică", a mai spus eurodeputatul PSD.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰