Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sănătatea, sub bisturiul austerităţii. Guvernul anunţă primele tăieri şi sancţiuni pentru medici

Sănătatea nu scapă de bisturiul Guvernului. Sub semnul austerităţii intră şi acest domeniu vital, în care cheltuielile au scăpat de sub control. Executivul anunţă primele tăieri. Tratamentele inovative, mai scumpe, vor fi cumpărate doar dacă pe piață nu există medicamente generice. Executivul introduce amenzi și sancțiuni pentru medicii care raportează servicii medicale fictive ori nu stau la program. În schimb, în 3 ani, românii nu vor mai plăti contribuţie proprie pentru serviciile medicale la spitalele private.

de Florentina Lazăr

la 21.07.2025 , 20:39

"Prea mulți ani la rând sistemul de sănătate a fost peticit, atât de peticit încât nu ne mai permitem să facem reforme punctuale. E nevoie de o reformă reală! Îmi este rușine în fața pacienților", a declarat Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii.

Cu cheltuieli uriaşe în sistemul sanitar, pe care statul nu mai poate să le susțină, Guvernul promite o reformă de amploare. Medicii care nu îşi respectă programul de muncă pot fi daţi afară. Premierul atrage atenţia şi asupra cheltuielilor de personal.

"Mai mult de o treime din spitale au cheltuieli cu salariile care depășesc 80% din total. Banii care le rămân pentru medicamente, analize sunt foarte puţini. Susținem câteva proiecte pilot în care să introducem salarizarea în funcție de performanţă și, dacă rezultatele apar, să extindem în tot sistemul", a transmis Ilie Bolojan, premierul României.

Articolul continuă după reclamă

Sindicaliştii anunţă greve

"Sunt oameni care se bazează pe aceste sporuri și probabil că se vor reorienta spre un alt loc de muncă. Sunt sporuri de la 7-12-15% până la 55-75%, în funcție de categoria profesională", a explicat Ciprian Ianovici, managerul Spitalului din Gura Humorului.

Dacă veniturile din sănătate vor scădea, sindicaliştii ameninţă cu greva.

"Foarte mulți colegi de-ai noștri sunt în pragul burnout-ului și este o măsură incorectă și pe ceea ce înseamnă reducerea veniturilor... Probabil vom avea o serie de litigii de muncă", a spus Iulian Pope, prim-vicepreședinte Sanitas.

Executivul pregătește amenzi pentru serviciile medicale fictive. Spitalele vor fi nevoite să achite sancțiuni de 10% din valoarea acestora. Nici medicii nu scapă. Contractul de muncă va fi suspendat între 6 luni şi până la 2 ani dacă vor fi găsiţi vinovaţi.

Cum arată pachetul de reforme în Sănătate

Guvernul vrea să îi motiveze pe medicii din spitale să trateze pacienții în ambulatoriu și să descurajeze spitalizarea continuă, care este mai costisitoare. Astfel, de luna viitoare va crește de la 5 lei la 6 lei şi 50 bani suma acordată pentru fiecare pacient. La 1 ianuarie aceasta va ajunge la 8 lei. 

"Există multe obiceiuri pe care le cunoaștem, mulți pacienți sunt internați câteva zile în spital doar pentru a le face analize de bază, ECG sau ecografii, acest lucru ne costă foarte mult. Se pierd foarte mulți bani", a adăugat Alexandru Rogobete.

Măsurile vizează şi pacienţii transferaţi de la privat la stat, atunci când o intervenţie chirurgicală se complică.

"Transferul achitării costurilor aferente acestor servicii către unitatea sanitară privată care a solicitat transferul sau care a determinat reinternarea pacientului în unitatea sanitară publică", a mai precizat Rogobete.

O altă măsură vizează contribuția pe care pacientul o achită acum din fonduri proprii pentru internările la spitalele private care au contract cu casa națională de asigurări de sănătate. Coplata va fi redusă treptat în următorii 3 ani, până când va fi eliminată complet.

"Începând cu anul viitor toate spitalele publice şi private vor fi obligate să raporteze costurile reale astfel încât după primul an de raportare, vom fi în situaţia în care să ştim cât costă o apendicită, cât costă o hernie", atenţionează Horaţiu Moldovan preşedinte CNAS.

În schimb, tratamentele inovative vor fi limitate.

"Şi pacienții români trebuie să aibă acces la tratamente moderne. Nu pe sănătatea românilor şi pe viața lor trebuie să facem economii la buget", a reacţionat prim-vicepreședintele Sanitas.

Aproape 1.000 de medicii rezidenți care lucrează în spitale private nu vor mai fi plătiți de Ministerul Sănătății ca în prezent, ci de spitalul privat. Măsura va intra în vigoare la 1 septembrie. 

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri politice » Sănătatea, sub bisturiul austerităţii. Guvernul anunţă primele tăieri şi sancţiuni pentru medici