Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Scene sfâșietoare". România condamnă atacul rusesc de la Sumî

Președintele interimar Ilie Bolojan condamnă atacul rusesc de la Sumî: "Scene sfâșietoare". "Continuăm să sprijinim toate eforturile de a ajunge la pace și de a pune capăt acestor crime de război", transmite Bolojan, informează Mediafax.

de Redactia Observator

la 13.04.2025 , 18:45

"Scene sfâșietoare". România condamnă atacul rusesc de la Sumî - "Scene sfâșietoare". România condamnă atacul rusesc de la Sumî - Profimedia

"Scene sfâșietoare din Sumî în această Duminică a Floriilor, când rachetele rusești au ucis civili nevinovați. Gândurile noastre sunt alături de poporul ucrainean și de familiile victimelor. Continuăm să sprijinim toate eforturile de a ajunge la pace și de a pune capăt acestor crime de război", a postat Ilie Bolojan.

Cel puțin 32 de persoane au fost ucise și alte zeci au fost rănite

Cel puțin 32 de persoane au fost ucise și alte zeci au fost rănite în urma unui atac cu rachete balistice rusești asupra orașului ucrainean Sumî, în timp ce locuitorii se îndreptau spre biserică pentru a sărbători Floriile, a anunțat duminică președintele Volodimir Zelenski.

Articolul continuă după reclamă

Două rachete au lovit centrul aglomerat al orașului, una dintre ele atingând un troleibuz plin cu pasageri. Imaginile de la fața locului arată cadavre pe stradă, mașini în flăcări și salvatori care transportă supraviețuitori însângerați. Printre victime se numără și doi copii.

Pe acelaşi subiect

Președintele ucrainean a acuzat Rusia că a comis un act deliberat de „teroare" și a cerut o „reacție dură" din partea SUA, Europei și a restului lumii. Potrivit autorităților locale, 83 de persoane au fost rănite, inclusiv 10 copii.

Atacul vine la doar două zile după ce trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, și Vladimir Putin au purtat discuții în orașul rus Sankt Petersburg. Ucraina a fost de acord cu un plan al Casei Albe pentru o pauză de 30 de zile în lupte.

De la propunerea SUA de acum o lună, Rusia și-a intensificat bombardamentele asupra orașelor ucrainene. Nouă copii și nouă adulți au fost uciși la începutul acestei luni când o rachetă rusească a lovit un loc de joacă pentru copii în orașul Krivoi Rog. Sumî se află la aproximativ 25 de kilometri de granița cu Rusia și reprezintă un centru militar ucrainean important.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii

Nu se mai pot adăuga comentarii la acest articol


Întrebarea zilei
Vă aşteptaţi la taxe şi impozite mai mari după alegeri?
Observator » Ştiri politice » "Scene sfâșietoare". România condamnă atacul rusesc de la Sumî