Soţia ar putea rămâne şi cu numele din timpul căsătoriei, fără acordul soţului, conform unui proiect
Soţia îşi va putea păstra numele din timpul căsătoriei independent de consimţământul soţului, în cazul unui divorţ, potrivit unui proiect de lege iniţiat de deputaţii USR şi PNL.
Potrivit unui comunicat al USR, proiectul "elimină poverile birocratice puse pe umerii cetăţenilor români".
Păstrarea numelui din timpului căsătoriei pentru soţii, independent de voinţa celuilalt soţ, "înseamnă birocraţie în minus şi mai puţine probleme administrative".
Dacă nu va mai fi nevoie de acordul celuilalt soţ pentru păstrarea numelui din timpul căsătoriei, va fi eliminată piedica de a divorţa la notar sau la ofiţerul stării civile, iar oamenii nu vor mai fi obligaţi să meargă în instanţă. Scoaterea acordului pentru păstrarea numelui din timpul căsătoriei va elimina situaţiile în care celălalt soţ "transformă consimţământul într-un instrument de presiune sau chiar de şantaj emoţional ori financiar", se explică în comunicat.
Potrivit USR, proiectul va avea un impact pozitiv şi asupra românilor din diaspora care divorţează în state unde păstrarea numelui nu depinde de consimţământul fostului partener, aceste persoane confruntându-se, în prezent, cu dificultăţi semnificative deoarece, chiar dacă divorţul a fost pronunţat legal în străinătate, autorităţile române solicită acordul fostului soţ pentru a recunoaşte dreptul de a păstra numele.
În forma actuală, Codul civil prevede că, în cazul unui divorţ, păstrarea numelui din timpul căsătoriei se poate face de către unul dintre soţi doar dacă celălalt soţ este de acord sau, în cazul unui refuz, dacă se pot proba în instanţă motivele temeinice care justifică menţinerea numelui dobândit la căsătorie. Mai mult, Codul civil prevede că soţii pot apela la procedura divorţului în faţa ofiţerului de stare civilă sau în faţa notarului doar dacă există consens cu privire la numele pe care îl vor purta după divorţ.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰