Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, subiectul unui dosar penal. Procurorii au ridicat documente
Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă este vizată de o plângere penală depusă la sfârşitul lunii ianuarie la Parchetul General, scrie, joi, Press One. Preşedintele CNATDCU, Mircea Dumitru, a transmis că analiza documentului merge mai departe, potivit news.ro.
Potrivit PressOne, Parchetul General are pe rol un dosar care vizează teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă.”Există un astfel de dosar la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică”, a declarat procurorul Alexandru Ionescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului General.
Potrivit acestuia, dosarul a fost deschis ca urmare a unei plângeri penale înregistrate ”în jurul datei de 26 sau 28 ianuarie”. De altfel, procurorii au ridicat zilele trecute de la Universitatea Naţională de Apărare (UNAP) documentele în baza căreia instituţia declanşase, la 18 ianuarie, analiza acuzaţiei de plagiat în teza susţinută în 2003 de Nicolae Ciucă.
”Vom merge mai departe cu analiza” tezei premierului, declară academicianul Mircea Dumitru, preşedintele în exerciţiu al CNATDCU, instituţie care are deja înregistrate trei sesizări de plagiat validate de UEFISCDI.
Este al doilea scandal de plagiat din Guvernul Ciucă. Florin Roman a demisionat în decembrie din funcţia de ministru al Digitalizării, după ce tot o anchetă de presă a scos la iveală că a plagiat în lucrarea de disertaţie şi că şi-a trecut în CV o carte care nu a fost publicată nicăieri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰