USR, vot de susţinere pentru Dominic Fritz, după decizia CCR care l-ar putea lăsa fără mandatul de primar
Biroul Naţional al USR se reunește astăzi pentru a-i da un vot de susținere lui Dominic Fritz, președintele partidului. Demersul vine după ce Curtea Constituţională a validat amendamentul în urma căruia primarul Timișoarei își va pierde mandatul.
Biroul Naţional al USR a decis, cu o largă majoritate, convocarea unui Comitet Politic al partidului, care să acorde un vot de susţinere preşedintelui formaţiunii, Dominic Fritz, a anunţat deputatul Ionuţ Moşteanu.
"Azi am decis cu o largă majoritate în Biroul Naţional convocarea unui Comitet Politic pentru a da un vot de susţinere pentru preşedintele partidului, Dominic Fritz. Nu ne face nimeni ordine în partid, nu ne e frică de nimeni, nu ne pot intimida, avem o singură datorie - faţă de oamenii care şi-au pus încrederea în noi", a scris Ionuţ Moşteanu, marţi, pe Facebook.
Deputatul USR a adăugat că partidul nu se lasă intimidat şi a acuzat folosirea unor "metode securiste". "Am încredere în curajul şi spiritul de echipă al colegilor mei. Au arătat întotdeauna că sunt de partea binelui, a corectitudinii şi a adevărului", a afirmat Moşteanu.
Curtea Constituţională a stabilit ieri ca fiind constituţional un amendament introdus în Legea integrităţii la cererea PSD şi AUR, prin care aleşii găsiţi incompatibili sau în conflict de interese îşi pierd funcţiile.
Cu majoritate de voturi, CCR a declarat ca fiind constituţională prevederea din lege care stipulează încetarea de drept a funcţiei/demnităţii publice la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
Reprezentanţii USR au reclamat faptul că acest amendament introdus în lege îl vizează pe preşedintele partidului, Dominic Fritz, care are o decizie definitivă privind conflictul de interese.
Dominic Fritz a anunțat că va ataca decizia la CEDO, pentru că aceasta se aplică retroactiv, adică pentru o faptă anterioară legii, care ar contrazice Constituţia.
