Video Abuzul de alcool, aproape ignorat în România: "Nu există centre speciale pentru ajutor"
Prezent la orice sărbătoare sau necaz, alcoolul a devenit o prezenţă constantă pe mesele românilor. Iar consumul - aproape o tradiţie, o obişnuinţă periculoasă. Deși ocupăm primele locuri în Europa la acest capitol, dependenţii de alcool se luptă singuri. Statul oferă prea puțin sprijin celor care vor să scape. Şi de aceea, prea puţini reuşesc să facă asta. Pentru că prea puţini recunosc că au o problemă.
Subiectul a fost dezbătut în ediția de miercuri a Observator 16, alături de doamna doctor Ioana Silion, psihiatru.
Discuția a început cu limitările pe care le are statul român în încercările de a rezolva această problemă.
"Alcoolul, din păcate, este accesibil, este foarte accesibil, este cea mai accesibilă substanță pe care oamenii o pot consuma și o pot abuza. Statul, sigur că încearcă să pună accize, să crească prețul alcoolului, dar cu toate acestea este foarte accesibil. Oamenii recurg la această substanță. Sunt magazine care nu cred că respectă și nu solicită un act de identitate, astfel încât să poată fi siguri că persoanele respective au peste 18 ani. Chiar și 18 ani este o vârstă foarte mică", explică Ioana Silion.
Referitor la fi variantele pentru cei care conştientizează cu au o problemă şi vor să găsească şi soluţii, Ioana Silion a explicat că nu există centre speciale în România unde să se adreseze pentru ajutor.
"Nu există centre speciale unde să se adreseze pentru ajutor. În general, oamenii dependenți de alcool nu solicită singuri ajutor pentru a se dezintoxica. Sunt familiile, cei care insistă, prietenii, apropiații, colegii de muncă care observă modificarea comportamentului și încearcă să-i ajute, atât cât și persoana respectivă cooperează", explică psihiatra.
Întrebată când devine, de fapt, consumul de alcool o problemă reală, Ioana Silion a explicat că graniţa este una destul de fină.
"Este o graniță fină între consumul periodic de alcool sau zilnic de alcool și alcoolism. Alcoolismul e o afecțiune și neurologică, și psihică, și necesită intervenție de specialitate și farmacologică, și psihoterapie. Persoanele care beau în fiecare zi pot ajunge să dezvolte toleranță în timp, adică să aibă nevoie să consume o cantitate mai mare de alcool pentru a avea același efect. Ajung să le placă gustul, ajung să le placă senzația pe care o au atunci când consumă alcool. Sunt oameni care abia așteaptă să termine activitatea profesională, să ajungă acasă și să se refugieze în această substanță care, din punctul lor de vedere, îi relaxează", a explicat psihiatra.
Vorbind despre efectele directe ale alcoolului la nivelul creierului, Ioana Silion a arătat că vorbim despre o substanţă depresantă, cu efect direct asupra sistemului nervos central.
"Alcoolul este cel mai depresant, este una din cele mai depresante substanțe asupra sistemului nervos central. Și cea mai rapidă. Acționează foarte scurt, trece membrana celulară foarte ușor, intră în celulă, deshidratând-o, deci scoate apa din celulă. Astfel, toate celulele organismului sunt afectate într-un timp foarte scurt. Apar tulburările de comportament, deși inițial oamenii experimentează o stare euforică, de bună dispoziție. Aceasta este o reacție paradoxală, pentru că deprimă sistemul nervos, afectează calitatea somnului. Somnul este agitat, neliniștit, a doua zi pacienții, persoanele se simt obosite și funcționează cu dificultate."
În plus, nimeni nu este ferit de pericolul reprezentat de alcool.
"Da, oricine poate fi predispus, tocmai din cauza eliberării acestei substanțe dopamină care ne trebuie, sau avem nevoie de ea, e utilă să putem să ne facem viața mai ușoară. Pe de o parte. Pe de altă parte, sunt persoane care ajung să fac abuz ocazional în anumite perioade din viață și reușesc, sigur, să întrerupă consumul și să aibă o viață normală, pentru că există viață și fără alcool", a conchis Ioana Silion.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
