Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ar fi putut face carieră oriunde, însă a ales să se întoarcă în România. Doctorul Andrei Nadu este pioner în chirurgia robotică urologică

România a pierdut mii de medici în ultimii ani. Iar tabloul arată aşa: trei pleacă, şi doar unul se mai întoarce. După 30 de ani de muncă în Israel, Andrei Nadu, un specialist care ar fi putut face carieră oriunde în lume, a venit acasă pentru a ne face un pic mai mai bine. 

de Redactia Observator

la 12.05.2021 , 14:43

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

DR. ANDREI NADU, MEDIC UROLOG: Pentru mine pacientul este pe primul loc. 

Este crezul de o viaţă al unui om care a făcut din profesie un mod de viaţă. A plecat din România la 22 de ani, iar în Israel şi-a reluat studiile de Medicină. După ani în care şi-a urmat visul cu tenacitate, a ajuns pionier în chirugia laparoscopică urologică în Israel. În 2010, a facut in premieră doua operaţii complicate cu ajutorul roboţilor. 

DR. ANDREI NADU, MEDIC UROLOG: De când sunt urolog în Israel, nişa de care mă ocup eu  a evoluat foarte mult. Totul a trecut pe robotică, sistemele există în România, chiar multe, dar nu există suficient de multă expertiză. Durează ani. Am senzaţia că pot să ajut cu ceva, că pot împinge acest proiect să meargă mai repede. 

Vezi și

Cu alte cuvinte, excelează într-un domeniu în care noi suntem la început de drum. 

Pe acelaşi subiect

DR. ANDREI NADU, MEDIC UROLOG: Cancerul de prostată este cel mai frecvent în chirurgia urologică, cancerul renal, ambele au fost revoluţionate de chirugia robotică. Aşa vreau să ajungem aici. Nu suntem departe. Aici am găsit cam tot ce îmi trebuie din punct de vedere tehnologic. Cu cât vom putea pregăti mai mulţi chirurgi, va fi o satisfacţie mult mai mare pentru mine. 

O satisfacţie, dar şi o datorie. 

DR. ANDREI NADU, MEDIC UROLOG: Educaţia şi liceul pe care l-am facut, m-au ajutat mult să ajung unde am ajuns, în Israel. Simt că e o datorie pe care trebuie să o achit cumva, să inchid un cerc, ca o buclă. Am descoperit că aici pot avea tot ce-mi trebuie din punct de vedere profesional. Unul dintre scopurile mele aici este să nu fac singur. 

Pentru început, face naveta Bucureşti-Tel Aviv, de două ori pe lună. De acasă - acasă. Şi e fericit că, pe lângă bolnavii pe care-i face bine, la noi poate vindeca puţin şi o ţară. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sănătate » Ar fi putut face carieră oriunde, însă a ales să se întoarcă în România. Doctorul Andrei Nadu este pioner în chirurgia robotică urologică