Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bebeluși cu trei părinți genetici, născuți în UK. Tehnologia salvează nou-născuţii de o boală genetică

Opt bebeluși sănătoși s-au născut în Marea Britanie cu ADN de la trei persoane. Tehnica revoluționară de fertilizare in vitro, destinată prevenirii bolilor genetice rare, implică transferul ADN-ului într-un ovul donat cu mitocondrii sănătoase. Procedura este legală în Regatul Unit din 2016 și se aplică doar în cazuri excepționale.

de Redactia Observator

la 17.07.2025 , 10:33

Opt bebeluși cu ADN de la trei persoane Bebeluși cu trei părinți genetici, născuți în UK. Tehnologia salvează nou-născuţii de o boală genetică - Shutterstock

Cercetători din Marea Britanie au anunțat nașterea a opt copii sănătoși concepuți printr-o tehnică revoluționară de fertilizare in vitro, care implică ADN de la trei persoane pentru a preveni transmiterea bolilor mitocondriale de la mamă la copil, informează AP, citat de Mediafax.

Majoritatea ADN-ului se află în nucleul celulelor și este moștenit de la ambii părinți.

Însă o mică parte din materialul genetic se găsește în mitocondrii, structuri celulare care pot conține mutații periculoase, cauzatoare de afecțiuni grave precum slăbiciune musculară, convulsii, întârzieri de dezvoltare, insuficiență de organe și chiar moarte.

Articolul continuă după reclamă

Ce presupune această tehnică

Noua tehnică presupune extragerea ADN-ului principal din ovulul sau embrionul mamei și transferarea acestuia într-un ovul donat, care are mitocondrii sănătoase, dar din care a fost îndepărtat ADN-ul nuclear.

Astfel, embrionul rezultat conține ADN de la mamă, tată și donatoare, de unde vine și denumirea de "bebeluș cu trei părinți genetici".

Studiul, publicat în New England Journal of Medicine de cercetători de la Universitatea Newcastle (Marea Britanie) și Universitatea Monash (Australia), a analizat 22 de cazuri în care s-a aplicat această tehnologie.

În urma procedurii, s-au născut opt copii fără semne de boală mitocondrială, iar o femeie este încă însărcinată.

Bebeluşii vor fi monitorizaţi pe termen lung

Unul dintre bebeluși a prezentat un nivel ușor crescut de mitocondrii anormale, însă specialiștii spun că nu se așteaptă apariția unei boli. "Este important ca acești copii să fie monitorizați pe termen lung", a declarat Robin Lovell-Badge, genetician la Francis Crick Institute.

Procedura este permisă legal în Regatul Unit din 2016 și este aplicată doar în cazuri rare, atunci când metodele standard de testare genetică nu sunt suficiente.

Până în prezent, 35 de cupluri au fost aprobate de autoritățile britanice pentru a recurge la această tehnică.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Sănătate » Bebeluși cu trei părinți genetici, născuți în UK. Tehnologia salvează nou-născuţii de o boală genetică