Observator » Sănătate » Bilanţ de vaccinare 15 mai. Peste 119.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore

Bilanţ de vaccinare 15 mai. Peste 119.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore

Andreea Anghel | Timp citire: 2 minute
Publicat la 15.05.2021, 18:11 | Modificat la 15.05.2021, 18:11

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a prezentat, sâmbătă, 15 mai 2021, bilanțul ultimelor 24 de ore în ceea ce privește imunizarea populației.

Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 15 mai a.c., ora 17.00, este următoarea:

1. Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore): 100.749, din care: 46.836 de persoane vaccinate cu 1 doză; 53.913 de persoane vaccinate cu 2 doze.

2. Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul Moderna (în ultimele 24 de ore): 7.540, din care: 2.482 de persoane vaccinate cu 1 doză; 5.058 persoane vaccinate cu 2 doze.

Articolul continuă după reclamă

3. Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca (în ultimele 24 de ore): 8.309, din care: 197 de persoane vaccinate cu 1 doză; 8.112 de persoane vaccinate cu 2 doze.

4. Numărul de doze administrate împotriva COVID-19 cu vaccinul Johnson&Johnson (în ultimele 24 de ore): 2.423, din care: 2.423 de persoane vaccinate cu 1 doză.

5. Numărul de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare: 66, dintre care 43 de reacții la vaccinul Pfizer, 16 de reacții adverse la vaccinul Moderna, 4 reacții adverse la vaccinul AstraZeneca și 3 reacţii adverse la vaccinul Johnson & Johnson.

Pe acelaşi subiect