Video Când emoțiile ne îmbolnăvesc: dureri de cap, greață sau chiar pierderea vederii. Sfaturile specialistului
Stresul nu ne afectează doar emoțional, ci se poate manifesta și prin simptome fizice. De multe ori, corpul poate semnala că trecem printr-o perioadă dificilă, chiar și atunci când nu reușim să identificăm sau să exprimăm ceea ce simțim. Cum ne dăm seama dacă simptomele au o cauză medicală sau pot fi legate de emoții reprimate și cum se manifestă somatizarea, ne explică invitatul Observator 16, Ionuț Cucu, psiholog.
PREZENTATOR: Nu este clar un bolnav închipuit cel care somatizează. Din moment ce copiii sunt și ei pacienți, simptomele sunt poate mult mai accentuate. Vă loviți de asta și în cazul copiilor și în cazul adulților, pentru că în cabinetul de psihoterapie, în cazul psihologilor, cred că acolo vin de multe ori să le rezolve.
INVITAT: Într-adevăr, sunt foarte multe cazuri și în rândul copiilor și adolescenților și cred că corpul copiilor reprezintă cel mai bun comunicator pentru familie, pentru că de cele mai multe ori, dureri de burtică, dureri de cap, ameteală, greață, sau am avut acum mai mulți ani și am acordul părinților de a menționa în scop educativ, în scop de psihoeducație, cazul unei fetițe care a trecut prin pierderea vederii într-un context în care familia trecea printr-un divorț. Și asta arată încă o dată că atunci când copilul nu poate să gestioneze dificultățile, provocările familiei și nu le poate comunica sau să împărtășească ce are nevoie, de cele mai multe ori, corpul este cel care transmite acest mesaj. Când corpul spune nu. Când corpul spune nu, în cazul copilor apare prin boală și nu există nimic închipuit. E foarte important ca părinții să poată să valideze, să conțină suferința copilului, pentru că durerile sunt reale.
PREZENTATOR: Apropo de cazul acesta, există și varianta prin care putem să vindecăm în momentul în care o soluție a apărut într-o criză, într-o problemă?
INVITAT: Da, se poate vindeca, însă pașii din punct de vedere psihoterapeutic sunt aceia în care părinții primesc recomandarea de a merge mai întâi la medic, de a elimina orice cauză organică. Când se infirmaă o cauză organică, atunci se lucrează în psihoterapie.
PREZENTATOR: De asta și în cazul adulților, cred, că se elimină orice cauză medicală, adică să nu fie chiar o boală gravă.
INVITAT: În ambele situații. Nu contează vârstă, dar la copii și adolescenți e diferit cadrul de lucru, pentru că de cele mai multe ori prima intervenție este la nivelul familiei și ședințele, întâlnirile sunt doar cu părinții, pentru a ajuta să găsească modalități de a soluționa separarea sau divorțul, fără să implice foarte multă conflictualitate, care este absorbită de fapt de corpul copilului.
PREZENTATOR: Haideți să mergem poate și spre soluții. Suntem tensionați, trecem printr-o criză, că viața nu ne ocolește de momente care nu sunt pe placul nostru sau sunt foarte grele. Cum facem să nu somatizăm? Adică ce mecanisme avem la îndemână să eliberăm furie, frustrare, tristețe, durere?
INVITAT: Le lăm pe cele care pot fi făcute de fiecare adult, de fiecare familie acasă și mă refer aici foarte important este rețeaua de suport, să avem relații sigure. Unul dintre cele mai importante studii longitudinale, cel de la Harvard, arată că ceea ce îl face pe om să se simtă fericit și într-o stare de bine cu corpul, sunt relațiile cu ceilalți. Și atunci m-aș uita aici la calitatea relațiilor și cum pot să interacționez în afara orelor de program și cu prieteni, rude, cunoscuți, în așa fel încât să pot să împărtășesc dificultăți, să pot să dau acces la ceea ce simt. Mișcarea la fel e foarte valoroasă, plimbatul în natură, tehnici simple de respirație ajută foarte mult ca adulții sau familiile să se poată autoregla. Din păcate pot fi situații în care aceste soluții nu funcționează, pentru că în spate pot fi, de fapt, în cazul adulților, ani în care ei au avut acest mecanism de a îndepărta, să spunem, aceste emoții. Eu o numesc legea lui Arhimede al emoțiilor, pentru că de multe ori astăzi adulții, care atunci când au fost copii nu au avut un spațiu relațional unde se poată să exprime emoțiile.
PREZENTATOR: Și era ruşinos să spui, că până la urmă așa era înainte, așa era atunci.
INVITAT: Exact, au fost nevoiți să le reprime. Așa cum împingem mingea în apă cât mai adânc, asta înseamnă că împingem emoțiile, însă dacă ne uităm, mingea reprezintă corpul care resimte, de fapt, tensiunea. Și mai devreme sau mai târziu ele vor ieși la suprafață. Dar e important să ne uităm și la istoric, pentru că dacă vorim despre un adult, e posibil ca acesta să fie un mecanism de a fi făcut față la un mediu instabil.
