Video Cât de nociv e zahărul? Nutriţionist: Nu l-aș numi "otravă"
Că zahărul e foarte nociv, nu mai e nicio îndoială. Nu degeabă i se spune "otrava albă". Tot mai conştienţi că ne afectează sănătatea, căutăm alternative.
Totuși, nici aici nu lipssesc controversele: nu există variante complet "fără riscuri", iar efectele depind în mare măsură de cantitatea consumată și de modul în care sunt folosiţi în alimentația zilnică
Teodora Tompea: Aici, în studio este Nadia Eperjessy, nutriţionist Vom avea mai multe de discutat. Care este, totuși, cel mai potrivit? Ce înseamnă, de fapt, pericolul din zahăr și cel din îndulcitori? Este unul mai puțin nociv?
Nadia Eperjessy, nutriţionist: Ideea este să nu ne speriem de alimente. Zahărul nu l-aș numi "otravă" decât în cazul în care mâncăm doar asta. Consumat zilnic sau în exces, da, poate dăuna. Până la urmă, cantitatea face diferența. Dacă dormim bine, avem un stil de viață sănătos și facem mișcare, putem mânca desert din când în când, chiar și cu zahăr, fără probleme.
Teodora Tompea: Cum e bine, totuși? O dată la câteva zile? O dată pe săptămână?
Nadia Eperjessy, nutriţionist: O dată la câteva zile este în regulă. Cei care fac mișcare zilnic au nevoie de carbohidrați simpli și își permit mai ușor un desert, pentru că ard mai mult. La bază, însă, alimentația trebuie să fie echilibrată, cu proteine și fibre.Pentru o persoană sedentară, cu job de birou, putem vorbi de un desert la câteva zile, o porție mică, de exemplu o prăjitură de 100 de grame. Vorbim despre moderație.
Teodora Tompea: Este benefic să înlocuim zahărul cu un îndulcitor? De exemplu, stevia este o opțiune? Ca să înțeleagă și telespectatorii noștri: cum alegem acești înlocuitori?
Nadia Eperjessy, nutriţionist: Există variante non-calorice, precum aspartamul, sucraloza sau stevia. Au zero calorii și nu cresc glicemia. Consumați în cantități controlate, pot avea beneficii.
Teodora Tompea: Ce înseamnă "moderat"? Zilnic sau la câteva zile?
Nadia Eperjessy, nutriţionist: Se pot consuma și zilnic, dar în cantități mici. De exemplu, dacă mâncăm dimineața o felie de chec sau banana bread, care conține și grăsimi sănătoase – nuci, semințe – impactul glicemic este redus.Să mergem și în zona celor mai puține beneficii.
De exemplu, poate suna ciudat, dar dacă înlocuim zahărul cu miere, din punct de vedere metabolic nu facem o mare diferență. Practic, înlocuim un tip de zahăr cu altul. Organismul reacționează similar, pentru că indicele glicemic este tot ridicat și există calorii.Dacă, însă, consumăm ocazional, de exemplu o linguriță de miere într-un ceai, este în regulă. Problema apare când folosim aceleași cantități ca la zahărul alb.
Teodora Tompea: Ce înseamnă, de fapt, un stil de viață sănătos, cu zahărul prezent în alimentație? Avem nevoie de zahăr?
Nadia Eperjessy, nutriţionist: Pentru persoanele sănătoase, cu un stil de viață activ, se recomandă 100–200 de grame de fructe pe zi. Atenție însă la fructele foarte dulci, precum cireșele sau strugurii – acestea trebuie consumate cu moderație. Fructele de pădure, în schimb, au un conținut mai mic de zahăr.
Teodora Tompea: Putem, așadar, să înlocuim zahărul din deserturi cu fructe. Ne putem bucura de dulce, chiar și la finalul unei săptămâni aglomerate. Importantă rămâne cantitatea. Cu sau fără zahăr, alegem echilibrul, nu extremele.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
