Observator » Sănătate » Ce trebuie să facem pentru a trăi mai mult

Ce trebuie să facem pentru a trăi mai mult

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 13.11.2025, 13:16 | Modificat la 13.11.2025, 13:16

Specialiștii americani dezvăluie ce trebuie să facem pentru a trăi mai mult și mai frumos, poate chiar până la 100 de ani.

Este vorba de acele schimbări mici, dar făcute săptămânal sau lunar. Cum ar fi, de pildă, reducerea cantităţii de zahăr. În loc de băuturile colorate de pe rafturi, optaţi pentru apă cu fructe tăiate sau pentru ceai neîndulcit. Nu uitaţi de reţetele cu extract de vanilie şi scorţişoară, în loc de zahăr tos şi introduceţi cu încredere fructele, nucile şi ciocolata neagră în meniu.

Şi odihna este esenţială. Iar 15 minute adăugate la somnul din timpul nopţii chiar pot face minuni. Sfertul de oră petrecut, în plus, în pat ajută la reducerea inflamaţiei cronice, spun experţii. Obişnuiţi-vă să vă odihniţi 7-9 ore pe noapte şi veţi vedea imediat efectele.

Concentraţi-vă şi pe ce puteţi adăuga în alimentaţie, nu doar pe ce puteţi scoate. Alimentele cu Omega, precum somon, sardine sau seminţe de chia sunt absolut esenţiale pentru o viaţă lungă. La fel şi alimentele fermentate, precum iaurt sau varză murată. Nu uitaţi de fibre, cum ar fi cerealele integrale sau fructele de pădure şi consumaţi cu încredere turmeric sau ghimbir.

Articolul continuă după reclamă

Specialiştii recomandă și gătitul acasă, în loc de mâncatul la restaurant, din două motive importante: controlul, uneori total, asupra ingredientelor folosite şi reducerea alimentelor procesate!