Cei doi bărbați din Brăila infectați cu virusul West Nile au murit
Cei doi pacienţi infectaţi cu virusul West Nile şi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila au decedat, a anunţat directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Gabriel Ciochină.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 71 ani, cu domiciliul şi expunerea în localitatea Gropeni, internat în data de 29 august, şi de o femeie în vârstă de 86 ani, cu domiciliul şi expunerea în municipiul Brăila, internată în data de 30 august.
Ambii pacienţi fuseseră transferaţi la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, cu o formă severă a bolii.
"Sunt primele două cazuri de meningită cu virusul West Nile confirmate pe raza judeţului nostru în perioada de supraveghere iunie 2022 până în prezent. Imediat ce instituţia Prefectului Judeţul Brăila a fost informată cu privire la aceste două cazuri, am transmis o informare rapidă către toate UAT-urile de pe raza judeţului, odată cu setul de măsuri aplicabile în astfel de cazuri. Am discutat cu autorităţile publice locale despre situaţia înregistrată şi am primit asigurări că se vor aplica măsurile ce se impun. Imediat după informare, Primăria Municipiului Brăila a luat toate măsurile necesare limitării răspândirii acestui virus, urmând să demareze rapid acţiuni de dezinsecţie împotriva ţânţarilor. De asemenea, am convocat şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în vederea aprobării planului de măsuri privind combaterea răspândirii acestui virus", a declarat prefectul judeţului Brăila, Iulian Timofei, potrivit Agerpres.
Femeie din Iași diagosticată cu virusul West Nile, după ce a căzut din picioare
Un nou caz de infectare cu virusul West Nile este în tratament la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase "Sf. Parascheva" Iași. Este vorba de o femeie în vârstă de 48 de ani care a fost adusă cu salvarea la spital după ce a căzut de la acelasi nivel (din picioare) în via unde lucra, a transmis dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰