Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Criză de medicamente în farmacii. Disperaţi, pacienţii îşi caută tratamentul în toată ţara: "Boala te distruge pe dinăuntru"

Din ce în ce mai multe medicamente lipsesc din farmacii. Bolnavii au început să caute disperaţi unele antibiotice şi tratamente pentru bolile cardiace sau cele oncologice. În multe situaţii, lanţul se rupe la producători, care au probleme cu materiile prime. Medicii sunt rugaţi să prescrie pe o reţetă mai multe variante de pastile, astfel încât farmaciştii să găsească soluţii. 

de Redactia Observator

la 03.02.2023 , 07:37

O femeie din Călăraşi a cautat disperată nitroglicerină pentru mama ei, care are boală coronariană ischemică de mai bine de 20 de ani. "Am umblat prin tot oraşul, mi-am contactat toţi prietenii din toate oraşele. În Bucureşti au găsit pe internet, dar la farmacii nu erau fizic. Mi-au găsit doar la Braşov o cutie. Am fost disperată", povesteşte fiica pacientei. 

Criză de medicamente în farmacii

Nitroglicerina este un medicament de urgenţă şi cei cu boli cardiace îl iau atunci când au o criză anginoasă. "La expunerea la frig, la expunerea la emoţii, în timpul unui efort fizic intens, pacientul resimte durere toracică anterioară. Dacă nu au aceste medicamente, criza se poate prelungi şi se poate finaliza cu un infarct miocardic acut", a explicat Irina Calangea, cardiolog. 

Vezi și

"Le găsim foarte greu, vorbim şi de nitroglicerină comprimate. Nu există înlocuitor, există comprimate cu eliberare retard, există spray, dar efectul nu este acelaşi", spune Beatrice Speteanu, farmacist. Aproape 30% dintre cei care ajung la farmacii întreabă de medicamente care nu mai sunt pe rafturi. "Sandostatin deocamdată nu se găseşte, aşteptăm să primim", spune un farmacist.  

Pe acelaşi subiect

Pacienţii sunt disperaţi. "Boala te distruge pe dinăuntru"

Un bărbat de 77 ani din Bucureşti a mers deja la două farmacii. "Aici găseam de obicei, acum nu se găseşte. Mă rog de doamne să mai încerce la alte farmacii conexe", mărturiseşte Emil, pacient. Ce păţeşte dacă nu ia aceste medicamente? "Rău, nu mor imediat, dar boala e de aşa natură încât te distruge pe dinăuntru", spune el.

Ca el sunt mulţi alţii, care bat degeaba drumul până la farmacie. "Pacienţii oncologici au probleme, este vorba de pachetaxel legat de albumină umană, care momentan nu se găseşte. Citostatice. A rămas criza cu ciplatinum, fosfomicina, molnuralul pentru infecţii urinare. Antibioticele, la fel", a precizat Beatrice Speteanu, farmacist. 

Conform site-ului medicamentelipsa.ms.ro, sunt mai multe produse farmaceutice pentru care producătorii au notificat autorităţile că au probleme de fabricaţie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sănătate » Criză de medicamente în farmacii. Disperaţi, pacienţii îşi caută tratamentul în toată ţara: "Boala te distruge pe dinăuntru"