Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum eviți infectarea cu SARS-CoV-2, atunci când trăiești în aceeași casă cu o persoană pozitivă

Vaccinul vine, masca rămâne. Se apropie cu paşi repezi vaccinul care ne va proteja împotriva COVID-19. Doar că, pentru a beneficia de imunizare, măsurile de protecţie rămân valabile. Nu vor fi vaccinaţi cei care au simptome de răceală sau sunt deja infectaţi cu SARS-CoV-2.

de Sonia Simionov

la 02.12.2020 , 22:03

  • Reporterul Observator Sonia Simionov a evitat să se infecteze, deși a stat în aceeași casă cu partenerul de viață, diagnosticat pozitiv
  • După două săptămâni, ambii au revenit la viața normală. Distanțarea fizică și dezinfectarea constantă a suprafețelor, cheia succesului

17 noiembrie. O zi greu de uitat, mai ales când afli că eşti infectat cu virusul SARS-CoV-2, povestește Sonia Simionov.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Nu e suficient să speri că nu te vei îmbolnăvi. Ca să nu te infectezi, mai ales când virusul este peste tot în propria casă, e nevoie de măsuri. Pentru început, Sonia şi Cristian au împărţit spaţiile din apartament, vesela şi băile. A urmat dezinfectarea întregii case.

Vezi și

Sonia Simionov, reporter Observator: Am încercat să creez circuite. Spre exemplu aici e o uşă, acolo e o altă uşă, pe una intrăm, pe una ieşim. Ţinem în permanenţă două geamuri deschise în casă. Chiar dacă e un pic mai frig.

Mai mult, în casă erau sticle de spirt, măşti, mănuşi şi paracetamol încă dinainte de a afla că unul dintre ei este infectat.

Ziua 6. Tuse seacă şi lipsa mirosului, pentru Cristian. Sonia nu are niciun fel de simptom. 

În izolare, extrem de important este şi psihicul. În timp ce eşti obligat să iei măsuri de protecţie extrem de incomode, trebuie să rămâi şi pozitiv. Adică optimist. Sportul ajută enorm.

La finalul izolării, deşi legea nu prevede, Cristian şi Sonia au făcut câte un test PCR şi, de data asta, amândoi au avut un rezultat negativ.

Sonia Simionov, reporter Observator: Să nu te infectezi rămâne o bătălie la fel de importantă, mai ales acum, pe ultima sută de metri până va fi autorizat un vaccin.

Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătătate: Nu putem prezice o dată. Măsurile de control şi prevenire a răspândirii coronavirusului trebuie să fie urmate în continuare.

Vaccinaţi vor fi doar adulţii , iar imunitatea vaccinului nu este compromisă de o eventuală infectare cu SARS-CoV-2 la momentul administrării.

Răzvan Cherecheş, expert în sănătate publică: Efectul vaccinului apare cam de la două trei săptămâni de la a doua doză. Deci cam la șase, șapte săptămâni de la prima doză. Dacă am primit primul vaccin şi am început să sintetizăm proteinele respective şi organismul este în proces de învăţare de a face anticorpi spefici şi între timp suntem expuşi la virus, tot ce se întâmplă este ca şi cum am primit o doză suplimentară.

Însă până la vaccinarea populaţiei, autorităţile insistă că măsurile de protecţie rămân sfinte.

Sonia Simionov Like

Jurnalism. Sună pompos, nu? De fapt, nu e. E una dintre cele mai "la firul ierbii" meserii. Jurnalistul te ține informat. Îți aduce știrile zilei. Reporterul adună informații și îți transmite despre salarii, pensii, vacanțe, târguri, prețuri etc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Sănătate » Cum eviți infectarea cu SARS-CoV-2, atunci când trăiești în aceeași casă cu o persoană pozitivă