Video Cum îşi pot asigura românii rudele sau partenerii de viaţă
Românii care vor să își asigure partenerul de viață în sistemul public de sănătate pot să o facă. Fiscul a explicat demersul. Asociațiile de pacienți atrag însă atenția, că procedura este prea complicată, iar plata ar trebui permisă lunar.
Partenerii de viață sau părinții fără asigurare medicală pot beneficia de servicii medicale gratuite dacă o persoană care are venituri le plătește contribuţia. "Pacienţii, potenţialii pacienţi care doresc să devină asiguraţi sau cei care au în întreţinere soţ, soţie, părinţi pe care doresc să îi asigure, dpdv al serviciilor medicale cu pachetul de bază, nu trebuie să se deplaseze nici la ANAF nici la CAS decât dacă doresc neapărat lucrul acesta", a declarat Horaţiu Moldovan, preşedinte CNAS.
Plata contribuţiei poate fi făcută online
Plata contribuţiei poate fi făcută online, prin formularul 212 de pe site-ul ANAF. După ce introduce datele de identificare pentru persoana aflată în întreținere începe un contract care se derulează un an. După depunerea formularului, plătește un sfert din contribuție, adica 610 lei, iar restul până pe 25 mai anul viitor. Asociaţiile de pacienţi cer statului să aprobe, însă, plata în rate. "Sistemul ăsta trebuie simplificat. Atâta timp cât este atât de complicat, oamenii nu vor plăti. E mai simplu să plăteşti 200 de lei pe lună", a declarat Rozalina Lăpădatu, preşedinte Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune.
Ana Daico este singura din familie care lucrează, aşa că are grijă şi de părinții ei. Tatăl ei nu are asigurare de sănătate, iar ea nu are bani să i-o plătească. "E mult. Ne descurcăm aşa cum putem şi noi. Ne acomodăm aşa un pic. Mai renunţăm la alte alimentele şi medicamente, mai plătim şi noi lumina", a declarat Ana Daico. Fără asigurare de sănătate, pacienții plătesc consultațiile și tratamentele. La spitalele din Bucureşti s-au prezentat deja persoane fără asigurare care au fost nevoite să achite serviciilor medicale.
"Sunt persoane care nu au o urgenţă reală şi care vor să profite de acest lucru şi să fie consultaţi, să-şi facă analize fără să fie asiguraţi", a declarat Adrian Marinescu, managerul Institutului Matei Balş. De două luni, de la introducerea contribuţiei pentru persoanele fără venituri, Casa de Asigurări de Sănătate a colectat 37 de milioane de lei pe care îi va folosi la investiţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰