Antena Meniu Search
x

De ce trebuie să porţi mască şi după vaccinarea anti-Covid-19. Explicaţiile specialiştilor

Începerea campaniei de vaccinare anti-Covid-19 nu înseamnă şi renunţarea la masca sanitară, conform specialiştilor. Medicii recomandă ca persoanele care s-au vaccinat să poarte masca de protecţie pentru a nu răspândi virusul în rândul celor care nu au apucat să se imunizeze. Chiar şi reprezentanţii OMS consideră că toate măsurile aflate în vigoare trebuie respectate cu stricteţe.

Andreea Anghel
de Andreea Anghel

la 19.01.2021, 17:05

De ce trebuie să porţi mască şi după vaccinarea anti-Covid-19. Explicaţiile specialiştilor
De ce trebuie să porţi mască şi după vaccinarea anti-Covid-19. Explicaţiile specialiştilor - Profimedia Images
  • Persoanele care se vaccinează trebuie să poarte în continuare masca de protecţie
  • Specialiştii recomandă acest lucru, pentru ca cei care au primit serul să nu transmită virusul în rândul celor neimunizaţi

Vaccinarea în masă nu înseamnă şi renunţarea la mască sanitară. Mai exact, persoanele cărora le este administrat serul ar trebui să menţină distanţarea socială şi să poarte în continuare masca de protecţie, potrivit îndemnului specialiştilor. 

Cadrele medicale din întreaga lume, inclusiv reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), atrag atenţia asupra faptului că o persoană vaccinată ar mai putea totuşi la rândul său să transmită virusul mai departe. 

Medicii consideră că măsurile aflate în curs ar trebui menţinute, ba poate chiar şi înăsprite în anumite cazuri, astfel încât transmiterea comunitară să fie redusă. Desigur, la acest lucru contribuie în mod direct şi campania de vaccinare anti Covid-19, desfăşurată la nivel global. 

Medicul Adrian Streinu-Cercel: ''Masca rămâne obligatorie până în 2023''

Poziţia fostului director al Institutului Naţional de Boli Infecţioase ''Matei Balş'' cu privire la purtatul măştii sanitare chiar şi după vaccinare, medicul Adrian Streinu-Cercel, este clară. Acesta susţine că masca va rămâne obligatorie până în 2023. 

Doctorul atrage atenția asupra ideii cum că vaccinul nu protejează și mucoasele, prin urmare nu poate preveni răspândirea coronavirusului.

''Dar, atenție, masca va rămâne obligatorie până în 2023, pentru că acest vaccin ne protejează pe dinăuntru, dar nu ne protejează și la nivelul mucoaselor. Dacă dăm masca jos și renunțăm la ea, aveam toate șansele să luăm un virus pe care putem să-l dăm mai departe unor persoane care nu sunt imunizate'', a explicat Adrian Streinu-Cercel.

Profesorul a fost imunizat la finalul săptămânii trecute cu a doua doză de vaccin anti-Covid-19. Medicul a ţinut să mai precizeze că abia la șapte zile după rapel oamenii pot considera că nu mai sunt supuşi riscului de a dezvolta infecții severe provocate de coronavirus.

Care este poziţia OMS cu privire la purtarea măştii sanitare după vaccinare

Persoanele care au fost vaccinate împotriva Covid-19 ar trebui să continue să poarte o mască sanitară şi să menţină distanţarea socială, susţin şi reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Deşi există dovezi ştiinţifice că un vaccin ajută la prevenirea răspândirii coronavirusului, nu există o certitudine de 100% dacă serul previne şi riscul de răspândire a bolii, au ţinut să adauge experţii OMS.

Aşa cum recomandă şi specialiştii din România, acesta este motivul pentru care cei vaccinaţi ar trebui nu doar să poarte masca de protecţie după administrarea vaccinului, dar să şi respecte toate lucrurile care au fost recomandate de către medici încă de la începutul pandemiei, cum ar fi să se spele la fel de frecvent pe mâini, notează mediafax.ro. 

Kate Brien, directorului Departamentului de imunizare şi vaccinuri din partea OMS, spune că trebuie să aibă loc mai multe cercetări ştiinţifice cu privire la potenţialul de contagiere şi răspândire a virusului în contextul vaccinării.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Observator » Sanatate » De ce trebuie să porţi mască şi după vaccinarea anti-Covid-19. Explicaţiile specialiştilor