Limfedemul, o afecțiune apărută după operaţiile de cancer, este de acum tratabilă şi în România
Cea mai comună afecţiune apărută după operaţiile de cancer, limfedemul, este de acum tratabilă şi în România. O echipă de chirurgi plasticieni de la Spitalul Bagdasar Arseni a realizat, în premieră naţională, o intervenţie minim invazivă, prin care ţesutul bolnav a fost reconstruit.
Cea mai comună afecţiune apărută după operaţiile de cancer, limfedemul, este de acum tratabilă şi în România. O echipă de chirurgi plasticieni de la Spitalul Bagdasar Arseni, coordonată de un specialist din Statele Unite, a realizat, în premieră naţională, o intervenţie minim invazivă, prin care ţesutul bolnav a fost reconstruit.
Testată pentru prima dată în România, procedura a avut succes şi pentru două paciente de la noi. Limfedemul se manifestă prin umflături la nivelul braţelor sau picioarelor. Cu ajutorul microchirurgiei minim invazive, medicii au reconstruit vasele limfatice care ajută la vindecare.
Operaţiile au durat peste 16 ore şi au fost coordonate de un profesor-doctor de la un centru de tratare a cancerului din Texas.
O vindecare atât de aşteptată de mulţi pacienţi din România. Este şi cazul Sandei, care de doi ani se luptă cu această afecţiune considerată handicap de gradul 2 şi 3.
Boala este cauzată de scoaterea unor ganglioni în timpul operaţiilor de cancer.
Procedeul este folosit în alte state din 1996.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰