Antena

Video Lupta lui Victor cu cancerul, dar și cu sistemul românesc, după ce a aflat că are cancer

Să primeşti un diagnostic de cancer în România înseamnă o luptă dublă. Pe de o parte, cu boala necruţătoare, şi pe de altă parte, cu sistemul. Piedicile apar încă dinainte ca bolnavul să-şi afle diagnosticul şi se întind,mai ales, în timpul tratamentului. Lipsa medicilor oncologi, medicamente scumpe care nu se decontează şi timpul care se pierde în tot acest hăţiş birocratic duc, de multe ori, la un deznodământ tragic. Pentru că boala nu aşteaptă. În ultimii ani, România a făcut paşi importanţi în prevenţie, dar încă nu avem un registru de cancer şi nici o hartă cu medicii de care bolnavii ar avea nevoie pe traseu. Concret, un ghid clar care să-i ajute pe pacienţi să spere că au şansă la viaţă.

de Andreea Filip

la 05.02.2026 , 17:30

"Ţin minte și acum, buletinul de analiză singur, nu era nimeni cu mine, eram în parcarea spitalului, încercând să înțeleg de unde până unde. N-am stat foarte mult pe gânduri în privința asta, în sensul știam că n-au rost acum întrebările acelea. Frustrant însă era că nu știam foarte sigur încotro trebuie să o apuc", a mărturisit Victor Radu.

A fost momentul în care, la 37 de ani, Victor Radu a primit hârtia pe care era scris negru pe alb: cancer esofagian. Era deja obosit de drumurile şi analizele făcute doar ca să-şi afle diagnosticul. O etapă prin care trec, anual, peste 100.000 de oameni. Pentru Victor, adevărata luptă abia începea. Să intre în evidenţa unui medic oncolog era primul pas. Şi primul obstacol.

"La vremea respectivă, dacă nu mă înșel, cred că erau patru medici oncologici în tot județul. Dacă vă duceți numai la pacienții din zona rurală, în momentul de față, nu de la țară care e diagnosticat, cred că nu știe încotro să o apuce. Această așteptare pentru un pacient oncologic poate fi fatală. Orice zi pe care o pierzi în momentul în care boala este avansată, e vitală, pentru că pierzi din timpul în care ai putea să începi tratamentul", a mai spus Victor.

Articolul continuă după reclamă

La fel ca în Constanţa, sunt judeţe întregi, cu sute de mii de oameni, în care nu sunt mai mult de 3 oncologi. În cazul lui Victor au urmat noi investigaţii. Şi alte săptămâni pierdute.

"Pe baza unui dosar ești analizat de către o comisie a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate care se întunește o singură dată pe lună. M-au programat peste 2 saptamani. După ce primești aprobare, trebuie să te programezi singur, să cauți tu o clinică, oriunde, care face PetCT și care are contract cu casa. Acest PCT costa atunci, la vremea respectivă, undeva la vreo 1000 de euro. Am sunat, cred că, vreo 10 clinici din țară, nimeni nu era disponibil", a afirmat Victor.

În tot acest timp, boala deja avansase: "Deja erau probleme serioase eram hrănit pe venă. Am primit rezultatul deja, din păcate, boala se metastazase. Și am zis mergem în Turcia, ajunsesem după vreo trei luni și jumătate de investigație făcută în România să știu că am cancer, să știu că trebuie să urmez un tratament, neștiind care e tratamentul și unde le încep"

Au urmat 46 de şedinţe de radioterapie şi 7 de chimioterapie. Nu le-a făcut însă în România, ci în Turcia: "În ziua în care m-am văzut pe patul de radioterapie, un moment care, poate pentru foarte mulți, e traumatizant. Pe mine m-a bufnit râsul, că zâmbeam, cu masca aceea rigidă și fixă pentru că era primul lucru logic, după vreo 3 luni de bâjbaieli. Am început tratamentul."

Reporter: Cum ai trecut prin toata experienţa?

Victor Radu: "Greu, greu dar niciodată singur. Asta a contat. În ciuda, gândesc și acum că de foarte multe ori nu mă frustra faptul că am cancer. Că există fracțiunile astea de logică."

S-a lovit de ele şi când s-a întors în ţară pentru imunoterapie. Medicamentul care i-a fost prescris era decontat doar pentru anumite tipuri de cancer. Nu şi pentru al lui: "A lua acest medicament în țară costa de cel puțin două ori mai mult decât în străinătate. Şi așa, în sine, medicamentul a costat foarte mult."

România a introdus 41 de substanţe noi pe lista medicamentelor compensate, dar tot nu e suficient. Încă sunt oameni nevoiţi să dea statul în judecată pentru tratamentul salvator. Unii nu mai apucă să afle verdictul. Alţii, 50.000 de români pe an, câştigă lupta împotriva cancerului. Printre ei, şi Victor.

"Ok, am un diagnostic de cancer, nu e sfârșitul lumii. Se poate trăi și după cancer, și în timpul cancerului, și după cancer, Poate chiar mai bine, în sensul în care ți se deschide cumva lumea, ți se deschide mintea altfel, ți se descriu noi perspective, noi oportunități și cu siguranță vezi viața altfel", a conchis Victor.