Peste 23.000 de persoane s-au vaccinat la a doua ediție a maratonului de București
Un număr de 23.291 de persoane s-au vaccinat în total în cadrul Maratonului Vaccinării Bucureşti, Ediţia a 2-a, care s-a desfăşurat în perioada 28 – 31 mai, la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională a României. La precedentul maraton au fost vaccinate 20.360 de persoane.
![Peste 23.000 de persoane s-au vaccinat la a doua ediție a maratonului de București Peste 23.000 de persoane s-au vaccinat la a doua ediție a maratonului de București](https://img.observatornews.ro/0/2021/5/31/422399/162244531861fc2d90.webp?w=430&f=2&v=2)
Maratonul Vaccinării Bucureşti, Ediţia a 2-a a început vineri, la ora 16:00 şi s-a încheiat luni, la ora 8:00. Potrivit datelor finale, în ambele centre de vaccinare s-au imunizat cu ser Pfizer – BIONTech 20.909 persoane. Dintre acestea, cu prima doză au fost vaccinate 2.128 de persoane.
De asemenea, au ales să se vaccineze cu ser Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză, un număr de 2.382 de persoane.
Pe centre, situaţia este următoarea:
- Sala Palatului: Pfizer – BIONTech – 12.784 persoane, Johnson&Johnson – 1.528 persoane, în total – 14.312 persoane.
- Biblioteca Naţională a României: Pfizer – BIONTech- 8.125 persoane, Johnson&Johnson – 854 persoane, în total - 8.979 persoane
- Aproape 10 mii de oameni la cel de-al doilea maraton din Bucureşti, în primele 24 de ore. Vaccinat: "Aş vrea să...
- Vaccinarea anti-Covid-19 pentru copii. Când ar putea începe în România și de la ce vârstă va fi indicată
- Cercetătorii au descoperit ce tip de pastile contraceptive prezintă cel mai mare risc de infarct sau AVC
- Sistemul medical care emite reţete compensate şi gratuite este nefuncţional. Timpi mari de aşteptare în cabinete...
- Tratament revoluţionar împotriva cancerului. Oamenii de ştiinţă au descoperit o terapie care atacă tumorile
”Numărul mare de persoane vaccinate arată faptul că am realizat şi dus la bun sfârşit un proiect important. Nu ne-am propus să doborâm recorduri, ci să ne aducem contribuţia, în cât mai mare măsură posibil, la întoarcerea la normalitate. Consider că prin acest Maraton al Vaccinării, Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti a arătat că nu este numai un for de educaţie, ci şi o instituţie care implicată în viaţa societăţii şi comunităţii.
Aş vrea să le mulţumesc pe această cale numeroşilor voluntari care şi-au dedicat timpul şi priceperea pentru a ne ajuta pe noi toţi să mai facem un pas către victoria în lupta împotriva acestui inamic perfid - virusul SARS-CoV-2”, a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti.
Maratonul Vaccinării Bucureşti, Ediţia a 2-a a fost organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – Filiala Municipiului Bucureşti, Societatea Studenţilor la Medicină Bucureşti şi Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenţi, cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucuresti (ASSMB), al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea Împotriva COVID-19 (CNCAV) şi al Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă (SRATI).
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰