Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video OMICRON în România. Oficialii se aşteaptă la peste 1.000.000 de cazuri în valul 5. Numărul deceselor s-a triplat de pe o zi pe alta

Omicron face deja ravagii în România. Infectările s-au dublat de ieri până azi şi tot mai mulți copii sunt pozitivi. Singura veste bună este că nu a crescut numărul deceselor și nici al celor internaţi la Terapie Intensivă. Dar până când? Specialiştii avertizează că vom avea chiar şi 25.000 de infectări zilnic în vârful valului cinci.

de Mădălina Iacob

la 11.01.2022 , 19:35

România a înregistrat azi cea mai mare creştere a numărului de infectări din Europa. În Iaşi, numărul copiilor bolnavi de COVID internaţi s-a dublat de la o zi la alta. Majoritatea au sub 3 ani, iar cel mai mic - doar 10 zile.

Şi numărul deceselor este de trei ori mai mare comparativ cu ziua precedentă.

Infectările cu Covid-19 s-au dublat de ieri până azi

Vezi și

Madalina Iacob, reporter Observator: ”Dacă ieri la nivelul ţării s-au înregistrat 4.104 noi cazuri, azi numărul infectărilor s-a dublat. Am ajuns la 8.861. Situaţia a mai fost la fel de gravă în urmă cu două luni, pe 6 noiembrie, când ne aflam în valul patru al pandemiei, cu spitalele şi secţiile de terapie intensivă pline. Creşterea din ultimele zile este abruptă. Într-o săptămână am ajuns de la 3.900 de infectări la aproape 9.000. Până la sfârşitul lunii ianuarie am putea depăşi chiar şi 25.000 de noi cazuri zilnic”.

Pe acelaşi subiect

Omicron cuprinde încet şi sigur întreaga ţară. Cea mai mare incidenţă este la Cluj, urmat de Bucureşti, Suceava, Braşov, Timiş, Ilfov şi Bihor. Sunt 30 de municipii cu incidenţă de peste 3 la mie.

Judeţele cu incidenţă sub unu la mie sunt Călăraşi, Mehedinţi şi Gorj.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: ”Avem un salt saptamanal. Problema este în momentul de față când se va opri aceasta creștere”

415 paturi ATI sunt ocupate în acest moment cu pacienți Covid

În spitale, încă nu se simte presiunea. Doar 415 paturi au fost azi ocupate la ATI, iar 1271 sunt încă libere. Pentru a nu ajunge în impas din nou, Ministerul Sănătăţii va face publică săptămana aceasta harta interactivă cu cele 230 de centre COVID, unde pot merge românii deja confirmaţi pozitiv, cu forme medii sau care au comorbidităţi.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății:Dupa care o parte dintre ei vor primi medicaţie antivirală, de la aceste centre ambulatorii, sau vor fi îndrumați catre spitale, dacă vor avea nevoie de oxigen sau îngrijiri aprofundate”.

Medicii de familie ar trebui să evalueze după primele simptome, iar apoi să testeze rapid. Ministerul Sănătăţii se aşteaptă la peste 1 milion de noi infectări în valul 5 al pandemiei.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Sănătate » OMICRON în România. Oficialii se aşteaptă la peste 1.000.000 de cazuri în valul 5. Numărul deceselor s-a triplat de pe o zi pe alta