Pacienți cu Covid-19 cer externarea din spitale din cauza condițiilor sau de teama reinfectării
Teama că nu reuşesc să se vindece în spital sau groaza faţă de condiţiile în care sunt nevoiţi să stea în saloane îi determină pe pacienţi să ceară externarea. În acelaşi timp, fiecare zi înseamnă un număr tot mai mare de pacienţi cu noul coronavirus. 1.284 de persoane au fost diagnosticate în ultimele 24 de ore. Astfel, numărul celor internaţi a ajuns la 6.292, 315 dintre ei fiind în terapie intensivă.
- O pacientă a cerut externarea după 8 zile la Victor Babeș în București.
- ”Ne tratează ca pe niște saci de cartofi”, spune femeia.
Pacientă: Mă tem foarte tare, am plâns. Plec din spital după 8 zile și nu știu în ce stare mă aflu!
Aceasta femeie a stat internata opt zile la Spitalul Victor Babeș din Capitală după ce a fost diagnosticată cu noul coronavirus. Spune că în saloane sunt amestecaţi bolnavii care se află sub tratament cu alţii care abia au fost depistaţi. S-a temut că, în acest fel, nu va mai reuşi să scape de virus, aşa că a cerut să fie externată.
Pacientă: Ne tratează ca pe niște saci de cartofi, noi nu ne negativizam daca ei baga in camera pacienti care sunt in prima zi de Covid. Noi suntem in ultimele zile, trebuie sa ne bage selectiv in camera, ziua 4 cu ziua 4, dar ei nu mai fac asta pt ca nu mai pot sa faca asta. Eu am semnat o fisa de externare pe prorpie raspundere pentru ca eu nu stiu daca sunt pozitiva. Primul test facut ieri e negativ, si azi pozitiva. Și au vrut să ma tina in spital inca trei zile in conditiile in care eu nu stiu. Sunt sase 50/ 50 sa fiu.
Cu un test pozitiv şi unul negativ a plecat acasă şi e obligată de lege să stea în izolare. Şi să respecte indicaţiile medicului. Direcţia de Sănătate Publică nu a căutat-o, deşi, în teorie, ar trebui să-i monitorizeze starea. Au sunat-o, în schimb, toţi prietenii îngrijoraţi pentru starea ei de sănătate. Crede ca a luat virusul din metrou, în drum spre muncă.
(Pacientă): Respir un pic cam greu, obosesc destul de repede, din pacate. Astept sa fac urmatorul test luni si sper din suflet sa iasa negativ.
(Reporter): Spune-mi care sunt regulile.
(Pacientă): Trebuie sa iau medicamentele de pe reteta si trebuie sa mai stau in izolare cateva zile pana la doua saptamani. Stau impreuna cu prietenul meu, nu am avut alta varianta. Îmi pare rau ca nu e in siguranta suta la suta din cauza mea, dar nu am avut de ales. El ma ajuta cu aceste cumparaturi, noi stam in camere diferite, eu port masca si in casa. Nu vreau sa aiba vreo problema din cauza mea.
Dacă unii pacienţi cer externarea pentru că vor să-i evite pe cei abia diagnosticaţi, alţii fug de condiţiile din spitale. O femeie internată la Spitalul Judeţean din Ploieşti a filmat focarul de infecţie în care e nevoită să stea. Pe paturile metalice nu există lenjerie, toaleta nu are uşă, iar gândacii sunt la ei acasă.
Pacient: Salonul 14 COVID. Igiena până la Dumnezeu, dormi efectiv pe un pat cu un cearşaf de hârtie. Aici ar trebui să dorm eu. Şi în punguţă acolo este un mare gândac recoltat de pe jos. Şi zice că e proaspăt dezinfectat.
Un chin care îi face pe sute de pacienţi din România să semneze pe propria răspundere că refuză internarea. Toţi preferă să rămână în propriile case şi speră că vor scăpa de boală în autoizolare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰