Antena Meniu Search
x

Pfizer anunță că la șase luni după rapel eficiența vaccinului său este de 91,3%. Eficiență de 100% în fața tulpinii sud-africane

Vaccinul Pfizer/BioNTech este 91% eficient în prevenirea bolii, a anunțat joi compania, citând date actualizate ale studiilor care includeau participanți vaccinați cu ambele doze de cel puțin șase luni. 

de Georgiana Dulgheru

la 01.04.2021, 17:16

Pfizer anunță că la șase luni după rapel eficiența vaccinului său este de 91,3%. Eficiență de 100% în fața tulpinii sud-africane
- Profimedia

Datele noi mai arată că vaccinul este 100% eficient în prevenirea bolii în rândul participanților din Africa de Sud, unde o nouă variantă numită B1351 este dominantă, deși numărul acestora în cadrul studiului fost relativ mic -  800, potrivit Reuters

Astfel noua rată de eficacitate a vaccinului, de 91,3% este mai mică decât cea de 95% raportată în luna noiembrie 2020 după un studiu făcut pe 44.000 de persoane. Însă de atunci s-au răspândit în lume mai multe variante ale virusului, unele mai contagioase și mai letale.

Directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, a declarat că rezultatele actualizate, care includ date dupa un studiu făcut pe 12.000 de persoane  vaccinate cu ambele doze de cel puțin șase luni, îi determină pe producători să ceară aprobare completă în SUA. Deocamdată vaccinul a primit din partea FDA (Administrația Americană pentru Alimente și Medicamente) autorizație pentru folosire în regim de urgență.

Studiul arată că ”un vaccin poate proteja eficient împotriva variantelor de virus care circulă în prezent, un factor critic pentru a atinge imunitatea de turmă și a pune capăt acestei pandemii”, a declarat Ugur Sahin, director executiv al BioNTech.

Pe acelaşi subiect

Vaccinul a fost 100% eficient în prevenirea formelor severe de boală, așa cum au fost definite de Centru pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) și 95,3% eficient în prevenirea formelor severe de boală, așa cum au fost definite de Administrația Americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) De asemenea, nu au existat efecte secundare serioase observate la participanții la studiu după a doua doză.

Potrivit datelor, vaccinul a fost la fel de eficient, indiferent de vârstă, rasă, sex sau etnie și în rândul participanților cu o varietate de afecțiuni medicale existente. „Aceste date ne întăresc opinia că avem niște vaccinuri cu adevărat puternice”, a spus Danny Altmann, profesor de imunologie la Imperial College din Marea Britanie, care nu a fost implicat în studiul Pfizer.

El a spus că eficacitatea împotriva variantei din Africa de Sud a fost „remarcabilă”, deoarece a arătat că vaccinul poate oferi o protecție eficientă în condiții din lumea reală, unde circula mai multe variante de coronavirus.

Studiul a cuprins și peste 900 de cazuri confirmate de COVID-19, dintre care majoritatea s-au numărat printre participanții care au primit un placebo.

Publicarea rezultatelor actualizate vine după ce compania a anunțat că vaccinul este sigur și eficient la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani, deschizând calea pentru producători să solicite în următoarele săptămâni aprobare în SUA și Europa pentru această grupă de vârstă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Sanatate » Pfizer anunță că la șase luni după rapel eficiența vaccinului său este de 91,3%. Eficiență de 100% în fața tulpinii sud-africane