Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Protocol strict de functionare pentru redeschiderea cabinetului stomatologic

Dr. Denisa Zaharia, medic stomatolog ortodont, detinator al unei clinici de stomatologie in Bucuresti, a elaborat un protocol extrem de strict de functionare si igienizare pentru personal si pacienti in pregatirea reluarii activitatii medicale din 15 mai, conform normelor impuse de Colegiul Medicilor Dentisti din Romania si ale Directiei de Sanatate Publica. “In aceasta perioada, obiectivul nostru este asigurarea accesului in siguranta a pacientilor la tratamentele stomatologice de care au nevoie si care, se pare ca le-au lipsit foarte mult in ultimele luni.”, declara dr. Denisa Zaharia care a sesizat, din zecile de apeluri cu intrebari, nevoi si cereri urgente de programare, o nevoie acuta de servicii stomatologice atat la pacientii vechi, cat si la alte persoane.

de Redactia Observator

la 13.05.2020 , 11:30

Cabinet stomatologic din Bucureşti Un protocol strict de functionare si igienizare pentru personal si pacienti a fost elaborat într-un cabinet stomatologic din Bucureşti, pentru 15 mai - Cabinet stomatologic

Dr. Denisa Zaharia a luat decizia prelungirii programului de functionare a clinicii sale stomatologice pentru a putea programa toate persoanele care au nevoie de tratamente si interventii medicale si pentru a respecta, in acelasi timp, si ferestrele de timp necesare intre pacienti pentru sterilizarea si igienizarea cabinetelor: “Clinica PerfectDent va fi deschisa de la 8.30 dimineata pana la ora 21.00 seara, iar, in cele 4 cabinete ale noastre, personalul medical va lucra in doua ture in care se vor trata maxim 4 pacienti pe tura. Vom avea o pauza de 20 de minute intre pacienti pentru dezinfectarea, aerisirea si pregatirea cabinetului pentru urmatorul pacient”, a declarat dr. Zaharia care a decis si achizitionarea in clinica de echipamente suplimentare de dezinfectie a aerului si a suprafetelor, precum nebulizatoare si lampi UV, pentru a asigura tratamente stomatologice in conditii de maxima siguranta.

Daca personalul medical va fi echipat conform recomandarilor instutitiilor abilitate cu halate, combinezoane impermeabile, ochelari, viziere, masti de protectie ffp2/ffp3, bonete si botosi de unica folosinta, si pacientii vor avea un protocol destul de strict de respectat: “Accesul pacientilor in clinica se va putea face doar cu programare telefonica sau online, va fi necesar ca pacientii sa respecte cu strictete ora programarii pentru a nu se intersecta cu alti pacienti si sa incerce sa nu vina insotiti, deoarece sala de asteptare nu va permite stationari pentru o perioada, pana la noi reglementari.”, avertizeaza dr. Denisa Zaharia care subliniaza si ca se va realiza permanent un triaj epidemiologic al pacientilor, dar si al personalului, inainte de accesul in clinica.

“Vom evalua riscul fiecarei persoane care va intra in clinica de a fi infectata cu SARS-COV-2 atat prin verificarea temperaturii, cat si printr-un chestionar de evaluare a starii de sanatate completat si semnat pe proprie raspundere. Odata triajul realizat, pacientul va avea la dispozitie covorasul cu clor de la intrare pentru dezinfectarea incaltamintei, gel dezinfectant pentru maini pentru igienizare, saci si recipiente speciale pentru depozitarea bunurilor personale, precum si echipament speciale de protectie de unica folosinta precum botosi, boneta, halat si masca.”, declara dr. Denisa Zaharia, preocupata de siguranta si protectia pacientilor si a personalului medical odata cu reluarea activitatii medicale incepand cu 15 mai.

Articolul continuă după reclamă

Pe perioada starii de urgenta, telefoanele medicilor clinicii stomatologice au sunat des atat pentru diferite urgente medicale, cat si pentru nevoi ortodontice: “Cele mai multe solicitari primite in perioada starii de urgenta, in care nu ne-am putut desfasura activitatea, au fost legate de dureri intense si infectii si am incercat sa venim in sprijinul lor cu recomandari, retete medicale, unde a fost nevoie, si temporizari permise. Si pacientii purtatori de aparate dentare au simtit acut nevoia de acces la servicii stomatologice in aceasta perioada, pentru ca multi au avut probleme cu elemente ale aparatului dentar care s-au desprins/deformat. Din pacate un numar mic de manopere erau incluse in lista de urgente permise a se rezolva in aceasta perioada, de exemplu o lucrare dentara decimentata sau o problema aparuta la aparatul dentar nu putea fi corectata, desi punea pacinentul in dificultate de a vorbi sau mastica. Am incercat sa-i consiliem pe toti pentru a putea rezolva sau imblanzi problemele pana la vizita permisa in cabinetul stomatologic.”, povesteste dr. Denisa Zaharia despre efectele pe care pandemia le-a avut asupra pacientilor si a serviciilor stomatologice din Romania.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sănătate » Protocol strict de functionare pentru redeschiderea cabinetului stomatologic