Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reformă în rezidenţiat. România produce de 3 ori mai mulţi absolvenţi decât poate absorbi sistemul

"Producem de trei ori mai mulţi rezidenţi decât poate absorbi sistemul." Este afirmaţia ministrului Sănătăţii care porneşte o reformă radicală a rezidenţiatului. Ultimul examen a înghesuit din nou tinerii medici în marile centre universitare, în timp ce spitalele mici de provincie sunt în moarte clinică în lipsă de personal, iar bolnavii se chinuie să supravieţuiască.

de Marko Pavlovici

la 16.01.2026 , 21:49

Un sistem bolnav pe care mii de tineri, în fiecare an, jură să-l vindece. Sunt rezidenţii care visează să ajungă medici străluciţi în România. Andrei Trifu este unul dintre ei. A luat primul pe ţară examenul de rezidenţiat, iar acum a început munca în secţia de Cardiologie a Spitalului Elias din Capitală. A vrut ATI, dar s-a răzgândit după ce şi-a petrecut toată copilăria cu tatăl său mai mult plecat decât acasă. Mihai Trifu este şef de secţie ATI, tot în Capitală.

"Când eram mic, da. Chiar erau zile, săptămâni în care îl vedeam doar seara foarte rar şi înţelegeam ce se întâmplă acolo dar n-am vrut s-o iau pe acelaşi drum", explică Andrei Trifu.

Sora geamănă a lui Andrei, absolventă şi ea de Medicină, dar cu un punctaj mult mai mic, a ales medicină de familie. După un stagiu în secţia condusă de tatăl ei şi-a dat seama că nu e făcută pentru gărzi.

Articolul continuă după reclamă

"Garda începea dimineaţa şi se termina a doua zi când se termina programul, uneori şi la 6-7, 8 seara, a doua zi. Asta este unul dintre motivele pentru care copiii mei n-au vrut să mai facă ATI", explică Mihai Trifu, şeful secţiei ATI, Spitalul Bagdasar-Arseni.

"Am făcut practică de vară la el la spital şi am văzut ce înseamnă viaţa la ATI. Mi se potriveşte mai mult viaţa de cabinet decât cea de spital unde este mai haotic, program mai lung, de multe ori stai peste program, gărzi...nu aş face faţă gărzilor", explică Laura Trifu, medic rezident medicină de familie.

"E un ajutor în cabinetul medicului de familie, să te ajute şi plus de asta medicii mai tineri captează foarte uşor lucrurile...ce trebuie să facă într-un cabinet", a explicat Ecaterina Neacşa, medic de familie.

Livia Bălănoiu a luat a doua pe ţară la rezidenţiat şi a ajuns exact unde a vrut. În secţia de Neurologie a Spitalului Colentina din Capitală. Acolo îşi doreşte să rămână dacă va prinde un post la final de rezidenţiat.

"O modalitate prin care pot să facă ceea ce-mi place şi în acelaşti timp să inovez. Mi-aş dori să rămân în ţară. Cu siguranţă aş vrea să plec pentru studiu din ţară. Şi dacă vrei să rămâi e foarte bine să pleci să-ţi faci o idee despre ce se întâmplă în alte ţări", explică Livia Bălănoiu, medic rezident anul I Neurologie.

Doar că, de prea multe ori, tot sistemul le pune piedică. Tinerii medici buni n-au nicio garanţie că vor avea un loc de muncă în Capitală după cei 5 ani.

"Noi producem de trei ori mai mulţi rezidenţi decât putem include în sistem, pentru că cifrele de şcolarizare au scăpat de sub control în ultimii 5 ani de zile", explică Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii.

Din 10.000 de tineri care au dat rezidenţiatul anul trecut, doar jumătate au acum un loc de muncă într-un spital.

"Nu ajung acolo unde e nevoie de ei. Asta nu înseamnă că universităţile sunt cele care sunt de vină pentru aceste aspecte, ci sunt alţi factori care intervin în orientarea specialiştilor către acele spitale. Să reducem numărul acesta înseamnă poate chiar o greşeală", explică prof. dr. Viorel Jinga rectorul UMF "Carol Davila".

Aşa ajungem pe harta paradoxurilor. Medici mulţi, posturi puţine în oraşele mari, dar locuri neocupate şi bolnavi care aşteaptă ...în oraşe mici sau comune.

"Întrebare este cum să facem noi ca un absolvent de Medicină sau un tânăr specialist să dorească să meargă la un spital judeţean. Să meargă la Giurgiu, să meargă la Ploieşti, să meargă la Piteşti, să meargă la Slobozia, să meargă la Călăraşi. 30.24 Depopulând aceste spitale regionale toată patologia este trimisă către marile spitale bucureştene. Pe noi ne supraîncarcă şi TAIE resursele sunt limitate la nivel de sistem de sănătate", explică Bogdan Popescu, şeful Secţiei de Neurologie, Spitalul Colentina.

Aşa au ajuns profesorii la o soluţie de compromis - cei care n-au prins un loc să fie trimişi în spitalele fără medici, într-un stagiu de pregătire de medic generalist, model preluat din Statele Unite, Spania sau Franţa.

"Acest sistem funcţionează la ei, e acceptat social, e acceptat administrativ de sistemul medical şi suplează foarte bine necesarul de asistenţă medicală din zonele în care accesul la medic e mai redus", explică prof. dr. Şerban Bălănescu, şeful Secţiei de Cardiologie, Spitalul Elias.

În acest moment nu există o radiografie clară a medicilor care ies la pensie într-un an. Cifrele ar ajuta la o imagine a necesarului de locuri de studenţi sau rezidenţi. Autorităţile vor să creeze o mapare a acestor posturi pentru următorii ani.

Marko Pavlovici Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi renunţat la călătoriile cu avionul din cauza preţurilor?
Observator » Sănătate » Reformă în rezidenţiat. România produce de 3 ori mai mulţi absolvenţi decât poate absorbi sistemul