Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sănătatea, din blocaj în blocaj. Protestul de amploare anunţat de salariaţii CNAS a fost anulat, dar farmaciştii şi pacienţii sunt gata să iasă în stradă

Parlamentarii au reuşit pe ultima sută să calmeze spiritele în sistemul medical. Cel puţin parţial. Legea privind majorarea salariilor angajaţilor Caselor de Asigurări de Sănătate a primit votul parlamentarilor. Aşa că, protestul de amploare anunţat pentru astăzi de salariaţii din domeniu a fost anulat. Totuşi, nu toate nemulţumirile au fost rezolvate. Mâine, farmaciştii şi pacienţii sunt gata să iasă în stradă.

de Andreea Petrescu

la 14.11.2023 , 14:01

Este nevoie de mai mulţi bani pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Ministrul Sănătăţii spunea că soluţiile sunt la şeful CNAS, care la rândul spunea că a cerut de la Ministerul de Finanţe 4,3 miliarde de lei pentru a acoperi toate cheltuielile din perioadă următoare, dar că a primit doar 1,7 miliarde de lei. Bani, care o dată după finalizarea acestei crize, vor fi redirecţionaţi către furnizorii din sistemul de sănătate. Vorbim aici despre spitale, cabinetele medicilor de familie, laboratoare de analize, dar şi către farmacii.

Farmaciştii şi pacienţii sunt gata să iasă în stradă

Totuşi, nu sunt suficienţi aceşti bani motiv pentru care farmaciştii şi bolnavii au anunţat că ies în stradă pe 15 noiembrie. Un protest este aşteptat în faţa Guvernului pentru că cer decontarea banilor pentru programele naţionale. Vorbim despre foarte mulţi pacienţi care în această perioadă nu găsesc medicamentele compensate şi gratuite de care au nevoie.

Vezi și

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege prin care se majorează veniturile personalului de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, informează Agerpres. S-au înregistrat 203 voturi "pentru", unul "împotrivă" şi 55 abţineri. Deputaţii au introdus mai multe amendamente în acest sens la Ordonanţa Guvernului nr. 21/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătăţii.

Pe acelaşi subiect

Potrivit noilor prevederi, salariul şi celelalte drepturi ale personalului CNAS şi al caselor de asigurări se vor stabili "la nivelul maxim de salarizare aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului". Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ.

Şi angajaţii de la DSP-uri se plâng de salarii mici

A venit rândul şi angajaţilor din DSP-uri să se plângă că au salarii mici. "Prin noua lege, Parlamentul i-a aprobat personalului din Casele de asigurări de sănătate (CAS) să beneficieze de salariu și celelalte drepturi la nivelul maxim în plată aferent funcțiilor din aparatul de lucru al Guvernului. În schimb, lucrătorii din Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) județene și a municipiului București nu se bucură de același tratament salarial prin noua lege. Și aceasta deși, în ședința de plen de luni, deputatul Ringo Dămureanu, Secretar al Camerei Deputaților, a cerut plenului să acorde tratament egal între cele două instituții și să admită amendamentul respins în Comisia de Muncă.

Amendamentul favorabil lucrătorilor din DSP-uri a fost supus luni votului plenului Camerei Deputaților și respins la vot, cu 36 voturi "pentru", de la deputații UDMR și AUR, 6 voturi "contra", USR, și 136 "abțineri", PSD și PNL. Prin votul de marți, Camera Deputaților îi răsplătește pe lucrătorii din CAS-uri pentru greva făcută și îi pedepsește pe medicii și asistenții din DSP-uri pentru că nu au protestat și ei" se arată într-un comunicat al Sindicatului Naţional "Forţa Legii".

Baciu: "Practic, astăzi se deblochează criza din sănătate"

Preşedintele CNAS, Andrei Baciu, a afirmat că a primit asigurări că vor începe, de marţi, plăţile pentru spitale, servicii medicale şi medicamente. ”Practic, astăzi se deblochează criza din sănătate”, a arătat el. ”Ca urmare a discuţiilor avute acum cu liderii sindicali, am fost asigurat că angajaţii caselor de asigurări de sănătate vor începe de astăzi efectuarea plăţilor pentru spitale, servicii medicale şi medicamente. Practic, astăzi se deblochează criza din sănătate, ca urmare a eforturilor depuse de colegii mei liberali, care au reuşit să impună adoptarea proiectului de lege care răspunde solicitărilor angajaţilor CNAS”, a arătat Andrei Baciu, într-o postare pe Facebook.

El le-a mulţumit liberalilor pentru susţinere, în special liderului PNL, Nicolae Ciucă. ”Fac menţiunea că adoptarea proiectului nu pune presiune pe bugetul de stat şi că modificările implică strict fondurile proprii ale CNAS. În acelaşi timp, am reparat o inechitate, pentru că profesionişti din domeniul asigurărilor sociale de sănătate câştigau mult mai puţin decât angajaţi din alte instituţii cu funcţii similare. Un sistem nu poate fi cu adevărat performant şi eficient fără oameni profesionişti şi motivaţi. Este un proces început de câteva luni de zile care se finalizează într-o perioadă plină de provocări, însă orice amânare a soluţionării ar fi echivalat cu un blocaj”, a explicat preşedintele CNAS.

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi observat deja scumpiri la cumpărăturile sau activităţile legate de Crăciun?
Observator » Sănătate » Sănătatea, din blocaj în blocaj. Protestul de amploare anunţat de salariaţii CNAS a fost anulat, dar farmaciştii şi pacienţii sunt gata să iasă în stradă