Video Săptămâna viitoare am putea avea record de îmbolnăviri. Medicii fac scenarii sumbre: "Mortalitate care poate ajunge la 5-10% din populație"
Vaccinarea anti-COVID ar trebui să devină obligatorie pentru cei din domenii esenţiale. O spune pentru prima dată preşedintele Klaus Iohannis, într-un moment în care România se pregăteşte de o nouă criză sanitară. Astăzi s-a atins un record al acestui an la infectări: peste 7.000. Experţii cred însă că ce e mai rău abia urmează, se aşteaptă la 15.000 de cazuri pe zi în următoarea săptămână. Mai mult decât am avut vreodată.
În spitalele româneşti se dă iar o luptă pe viaţă şi pe moarte, O bătălie pe care credeam că am câştigat-o. 1.037 de români sunt internaţi la terapie intensivă. În 30 de judeţe nu mai există niciun pat liber la ATI. În Capitală cum se eliberează un pat, cum se ocupă. Situaţia e atât de gravă încât au fost internaţi bolnavi cu COVID şi în terapia intensivă de la Institutul Oncologic din Bucureşti.
Bogdan Tănase, manager Institutul Oncologic: Noi suntem practic în linia a treia de acţiune în această logică a intervenţiei în pandemie, practic noi eram într-o linie de rezervă şi această linie deja a fost atinsă.
Dacă vor fi aduşi mai mult de 5 bolnavi de covid în institut, operaţiile ar putea fi amânate. Ar înseamna o condamnare la moarte pentru bolnavii de cancer, spun medicii
- Imagini tulburătoare din Secţia ATI Covid din Suceava: Cum arată ultima luptă disperată pentru viaţă
- Când începe vaccinarea cu a treia doză şi în ce condiţii. Anunţul oficial făcut de Florin Cîţu
- Bucureştiul intră în scenariul roşu, certificatul verde devine obligatoriu. Rata de infectare cu coronavirus a...
Peste 7.000 de români au fost diagnosticaţi cu COVID-19 în ultimele 24 ore. Recordul acestui an. În faţa camerelor de gardă, ambulanţele stau la coadă. Şi încă nu am ajuns în vârful valului patru. Specialiştii cred că numărul infectărilor se va dubla în câteva zile
Cătălin Apostolescu, manager Institutul Matei Balş: Dacă nu luăm măsuri e posibil să ajungem destul de repede la 15.000 de cazuri pe zi. Poate chiar până la sfârşitul lunii.
Valul patru de COVID ar putea fi cel mai agresiv
Cătălin Apostolescu, manager Institutul Matei Balş: Cel mai sumbru scenariu îl găsiţi în cărţile de istorie: cu spitalele toate pline, cu oameni care nu au acces la servicii medicale şi cu mortalitate care poate să ajungă la 5, 10% din populaţie.
Alexandru Rafila, medic microbiologie: E vorba de o încărcătură mai mare a pacienţilor care prezintă boala, transmiterea de asta e favorizată, de această încărcătură virală şi, sigur, chiar dacă se scurtează perioada de incubaţie, totuşi ea nu poate să scadă sub 48 de ore.
Specialiştii atrag atenţia că singura armă împotriva pandemiei rămâne vaccinarea. Într-o discuţie cu jurnaliştii în Statele Unite ale Americii, preşedintele Klaus Iohannis ar fi declarat că vaccinarea împotriva COVID-19 va trebui să devină obligatorie pentru anumite categorii din domenii esenţiale.
Ema Schweninger, reporter Observator: 70% din medicii care lucrează în spitalele publice sunt vaccinaţi împotriva COVID-19. În cazul asistenţilor, procentul este mai mic, în jur de 60%, iar în cel al infirmierelor - 55%.
Angajaţii din sistemul sanitar spun că nu au de gând să se testeze pe banii lor chiar dacă asta ar pueta înseamna blocarea activităţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰