Spitalul Judeţean Suceava nu mai are locuri la ATI. Medicii spun că o gravidă infectată cu Covid-19 va ocupa ultimul pat

De Andreea Anghel.
Publicat: 14.11.2020, 19:03.
Actualizat: 14.11.2020, 19:20

Medicul specialist ATI Adrian Vasicovici, de la Spitalul Judeţean Suceava, a anunţat că toate cele 20 de locuri de la terapie intensivă au fost ocupate. O femeie infectată cu SARS-CoV-2, căreia i se va face cezariană, va ocupa ultimul pat de la terapie intensivă.

Ultimul loc a fost ocupat de o femeie însărcinată, infectată cu SARS-CoV-2

Spitalul Judeţean Suceava nu mai are locuri la ATI

Profimedia Images

Toate cele 20 de paturi de la terapie intensivă, din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, au fost ocupate, potrivit news.ro.

„De exemplu, în momentul de faţă am 19 pacienţi. Din nefericire, s-a eliberat un loc, un pacient a decedat şi urmează mai târziu să intru în sală cu o cezariană, saturaţie proastă, COVID pozitivă, care va ocupa cel de-al 20-lea loc. Tocmai ce am primit un pacient de la boli infecţioase. Cezariană, o intervenţie în mod normal destul de banală, ca să spun aşa, nu ştiu dacă e chiar termenul potrivit. În aceste condiţii, trebuie mai multă precauţie, pentru că pacienta este dependentă de oxigen, trebuie un pic monitorizare în post-operator şi atunci când pacienta oricum se află pe masa de operaţie, cezariană fiind, pot oricând să apară şi alte complicaţii, pe lângă insuficienţa respiratorie acută pe care o are deja. Atunci trebuie să fim tot timpul atenţi la eventualele complicaţii şi să fim capabili să le corectăm pe loc”, a declarat Adrian Vasilcovici.

În lipsa paturilor, pacienţii care au nevoie de terapie intensivă trebuie transferaţi.

Conform protocolului, avem la dispoziţie Centrul de Coordonare care poate fi apelat de orice spital care are pacient COVID cu saturaţie proastă şi care are nevoie de spitalizare, care poate coordona la nivel naţional găsirea unui loc de terapie intensivă sau pe spital. Durează undeva la o oră, două, până să îi găsească un loc. Şi noi am fost sunaţi de spitale din alte judeţe pentru locuri de terapie intensivă. Ba chiar am primit pacienţi din alte spitale şi, la rândul nostru, am fost nevoiţi chiar să trimitem şi noi mai departe, pentru că efectiv nu aveam loc”, a mai adăugat medicul specialist.

Cât despre ce semnifică pentru un bolnav să nu fie ventilat mecanic, în cazul în care are nevoie, Adrian Vasilcovici spune că situaţia este discutabilă.

„Sunt cazuri care impun intubatul imediat şi atunci pacientul este intubat, ventilat mecanic, asistat spre exemplu de colegii din urgenţă şi transferat cu primă ocazie la un spital cu terapie intensivă. Sau sunt acei pacienţi care ar avea nevoie de non-invaziv şi sperăm că pot să aştepte cu două surse de oxigen până se eliberează un loc unde poate să îi primească, oricât ar dura. În caz de deteriorare, avem colegii noştri din urgenţă care ar putea să îi intubeze, să îi ventileze mecanic temporar”, a completat medicul.

Potrivit statisticilor, în judeţul Suceava sunt 11.293 de cazuri confirmate cu coronavirus, iar incidenţa infectării înregistrată la 14 zile este de 2,2.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Citește și
Social • acum o ora
Foto
Cadrele medicale din Iaşi au fost premiate cu ocazia Zilei Naționale, pentru efortul depus în lupta cu coronavirusul
recomandari pe a1.ro
Gina Pistol a plâns în hohote în fața chefilor! Vedetele au licitat pentru farfurii, la Chefi la cuțite
Sanatate • acum 2 ore
Foto
Lista pe judeţe a cazurilor de coronavirus, 1 decembrie 2020

Top știri

1
Eveniment • ieri la 07:48

Poliţist criminalist, cu peste 20 de ani experienţă, ucis de propria soţie. Femeia a scris pe Facebook tot felul de mesaje bizare înainte de crimă

Un polițist veteran din Washington D.C. a fost împușcat mortal de către soția sa, care şi-a luat apoi viaţa cu aceeaşi armă, au anunţat autoritățile americane.

ULTIMELE ȘTIRI
15:40 Avertismentul OMS: Dacă vom ignora efectele pandemiei, probabil că vom retrăi o experință și mai gravă în timpul vieților noastre 15:35 Cel puțin doi morţi şi 10 răniți în Germania, după ce o mașină a intrat cu viteză mare în pietoni. O româncă a filmat după incident 15:25 Femeie de 70 de ani, suspectată că și-a sechestrat fiul timp de 30 de ani, în casă. Bărbatul nu mai putea merge sau vorbi 15:23 O ambulanţă care ducea la spital o femeie însărcinată a rămas blocată în zăpadă, la Tulcea 15:16 Cum faci să nu faci COVID-19? 15:04 Lavinia Goste şi Marius Zorilă au cântat în direct, la Observator, de Ziua Naţională a României 14:55 Papa Francisc a anulat ceremonia care inaugura sărbătorirea Crăciunului la Roma 14:40 De 1 decembrie, Drapelul României a fluturat şi pe Marele Zid Chinezesc 14:39 Constantin Ghinea-Dumitrache, rapsodul pasionat de tradiții care scoate la lumină cântecele muntenilor de altădată 14:33 Ce îți doresc eu ție, dulce Românie? Fă-te bine!
CITEȘTE ȘI
Jennifer Lopez a pozat nud la 51 de ani. Ce au observat fanii pe corpul vedetei
A1.RO
iUmor 29 noiembrie 2020. Irinel Columbeanu i-a surprins pe jurați: "Nu știu dacă voi mai avea mulți bani vreodată"
A1.RO
PARTENERI
Celebrul bucătar Salt Bae, decizie de ultimă oră luată după drama care a îndoliat o lume întreagă
pe antenasport.ro
Gestul uriaș pe care Ion Țiriac l-a ținut secret: ”Dacă nu făceam asta, eram ultimul om”
pe antenasport.ro
După o nuntă plină de peripeții, Ninel Conde anunță deja dorința de a rămâne însărcinată
pe tvhappy.ro
Orgie sexuală cu peste 25 de participanți, printre care și un europarlamentar, întreruptă de polițiști! Motivul halucinant pentru care distracția a luat sfârșit
pe spynews.ro
Tzancă Uraganu a petrecut cu zeci de invitați în plină pandemie! Manelistul nu a mai ținut cont de lege / FOTO
pe spynews.ro
Credeai că le-ai văzut pe toate? Stai să vezi ce pretenții au artiștii!
pe zutv.ro
Uite ce artiști au fugit din țara lor pentru o carieră de succes!
pe zutv.ro
Daniela Crudu este istorie! Mihai Costea, într-o nouă relație cu o altă bombă sexy din lumea mondenă!
pe antenastars.ro
Are sau nu are coronavirus? Horia Moculescu, primele declarații după ce a fost testat: „Am avut toate simptomele specifice”
pe antenastars.ro