Val de viroze din cauza diferenţelor mari de temperatură. Cum ne putem ajuta sistemul imunitar
Primavara pe care am aşteptat-o cu atât de mult drag, ne aduce şi un cadou mai puţin plăcut - virozele respiratorii. Variaţiile de temperatură, dar şi sistemul imunitar slăbit de după iarna lungă şi grea, ne fac mai vulnerabili în faţa răcelilor. Specialiştii ne dau şi trucuri despre cum putem să ne ferim - sportul şi o alimentaţie bazată pe multe verdeţuri.
Primăvara a venit la pachet cu o explozie de viroze. Diferenţele de temperaturi, când la amiază mercurul din termometre urcă la peste 12 grade în multe zone din ţară, iar dimineaţa şi seara este răcoare, ne pot trimite direct la medic.
"Nici nu ştii cum să te îmbraci, dimineaţă a fost frig, acum e cald, dai de pe tine, ai răcit, imediat ai, tratamentele nu mai sunt cum erau înainte. Când este prea frig nu ieşim afară, când e mai călduţ nu ne îmbrăcăm nici gros dar nici subţire ca să nu transpirăm prea tare şi bem cât mai multe ceaiuri. Este destul de uşor să răcim acum, vremea s-a schimbat foarte repede. Vitamine şi cam asta, avem grijă ne îmbrăcăm mai bine, nu ştiu", spun oamenii.
Cei mai predispuşi sunt copiii şi bătrânii. "Este o perioadă în care toată lumea are suferinţe atât respiratorii cât şi osteoarticulare. De asemenea circulaţia virusurilor este mult mai facilă în asemenea condiţii. O viroză cinstită ca să îi spun aşa se manifestă cu febrilităţi, cu dureri musculare, cu rinoree, adică o secreţie nazală apoasă la început, cu tuse, cu dureri de gât şi în special la înghiţire", explică medicul Irina Badrajan.
O alimentaţie sănătoasă şi hidratarea corespunzătoare ne ţin departe de viroze. "Sfatul meu este să umpleţi jumătate de farfurie cu verdeţuri de sezon, cu cât sunt mai verzi cu atât sunt mai bogate în oligoelemente precum cloforfilă, fier vegetal, magneziu, vitamina C", ne sfătuieşte nutriţionistul Daniela Bălănucă.
Iar dacă pe lângă grija pentru mâncare, adăugăm şi câteva zeci de minute de sport, cu siguranţă nu vom avea probleme."După o perioadă lungă de iarnă, musculatura şi articulaţiile noastre, din cauza sedentarismului pot suferi iar prin activitate fuzică reactivăm musculatura ceea ce ne ajută enorm organismul nostru", a declarat Sorin Mihalescu, instructor fitness. Pentru a preveni virozele este important să păstrăm și igiena mâinilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰