1 Mai, Ziua Muncii 2026. Semnificaţii şi istoric 

Pentru cei mai mulţi dintre noi, ziua de 1 Mai reprezintă ideea de vacanţă sau măcar timp liber petrecut în natură, alături de cei dragi, puţini fiind cei care îşi mai aduc aminte ce a stat la baza ideii de Ziua Muncii.

De 1 Mai se celebrează Ziua Muncii De 1 Mai se celebrează Ziua Muncii - Profimedia (imagine ilustrativă)

Ca în fiecare an, românii sărbătoresc şi în 2026, din plin, Ziua Muncii de 1 Mai, chiar dacă avem condiţii meteorologice care nu se anunţă a fi dintre cele mai bune. 

Sute de mii de români sunt aşteptaţi să ia cu asalt cu litoralul şi zona de munte, dar sunt mulţi şi care şi-au rezervat vacanţe pe litoralul bulgăresc ori grecesc.

Suntem convinşi, însă, şi că foarte mulţi români nu se pot bucura la maxim de minivacanţa de 1 Mai, dintr-un motiv sau altul, astfel că preferă să dedice ziua doar ideii de a ieşi la o plimbare sau un grătar alături de cei dragi.

Articolul continuă după reclamă

Istoric 1 Mai, Ziua Muncii 

Ideea de a sărbători muncitorii din întreaga lume pe 1 Mai are la bază o grevă izbucnită în Statele Unite ale Americii, în 1872, când circa 100.000 de muncitori, majoritatea din domeniul construcţiilor, au protestat la New York.

Ulterior, pe 1 mai 1886 au izbucnit alte proteste pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, la data respectivă fiind introdusă şi rezoluţia prin care se solicita ca programul de lucru să fie de opt ore pe zi. 

În cele din urmă, rezoluţia avea să fie adoptată la nivel internaţional şi, treptat, ziua de 1 Mai să devină o adevărată zi internaţională a muncitorilor. În ţările comuniste, după Al Doilea Război Mondial, ziua de 1 Mai a devenit şi o zi a propagandei, fiind organizate în mod constant defilări şi evenimente prin care să fie cinstiţi liderii momentului.

Semnificaţii 1 Mai, Ziua Muncii 

Sunt foarte multe ţări din întreaga lume care sărbătoresc Ziua Muncii pe 1 Mai. Culmea, una dintre puţinele ţări unde ziua de 1 mai nu este o sărbătoare oficială este chiar SUA, deşi Ziua Muncii are la bază un evenimente petrecut în Secolul XIX tocmai în SUA.

Există diferite tipuri specifice de a sărbători 1 Mai. Dacă în România s-a împământenit ideea ca de Ziua Muncii să se încingă grătarele, în Germania, de exemplu, oamenii obişnuiesc să poarte panglici roşii în amintirea muncitorilor care, deşi aveau interdicţie la manifestaţii, în 1 mai 1890 s-au adunat în diferite parcuri şi s-au identificat prin purtarea de astfel de panglici.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-ați lovit de birocrație când copilul era bolnav?
Observator » Ştiri sociale » 1 Mai, Ziua Muncii 2026. Semnificaţii şi istoric