Antena Meniu Search
x

Curs valutar

13 ani de la TRAGEDIA DE LA MIHĂILEŞTI. 18 oameni au murit în una din cele mai mari catastrofe din România. Antena 1 a pierdut atunci doi colegi

Mâine se împlinesc 13 ani de la tragedia de la Mihăileşti, cel mai mare dezastru produs pe şoselele din România. Un camion cu azot a explodat pe drumul European 85, la Mihăileşti, în judeţul Buzău, deflagraţia soldându-se cu 18 morţi şi 13 răniţi. Antena 1 a pierdut atunci doi colegi, reporterul Elena Popescu şi cameramanul Ionuţ Barbu.

de Redactia Observator

la 23.05.2017 , 17:28

Mâine se împlinesc 13 ani de la tragedia de la Mihăileşti, cel mai mare dezastru produs pe şoselele din România. Un camion cu azot a explodat pe drumul European 85, la Mihăileşti, în judeţul Buzău, deflagraţia soldându-se cu 18 morţi şi 13 răniţi. Antena 1 a pierdut atunci doi colegi, reporterul Elena Popescu şi cameramanul Ionuţ Barbu.

24 mai 2004. Comuna Mihăileşti a fost martora unei tragedii

24 mai 2004. Ora 4.57. Un tir încărcat cu 20 de tone de azotat de amoniu de la Combinatul Chimic Doljchim se răstoarnă pe o parte şi ia foc, în partea din faţă. Şoferul Florin Marcu pierduse controlul vehiculului la intrarea în comuna buzoiană Mihaileşti. Se dă alarma. Două autospeciale de la unitatea de pompieri din Buzău ajung la faţa locului în 20 de minute. Cam în acelasi timp sosesc şi corespondenţii Antenei 1, reporterul Elena Popescu şi cameramanul Ionuţ Barbu. 

Articolul continuă după reclamă

În jurul camionului care arde se strâng mai multi săteni. Ionuţ Barbu, un tânăr absolvent de politehnică, prinde câteva cadre interesante, dar dintr-o dată se aude un zgomot mare. 

24 mai 2004. Ora 5.47. Are loc o primă explozie în cabina camionului. Nimeni nu se sperie prea tare. Pompierii continuă să se lupte cu flăcările, iar ceilalţi aflaţi la faţa locului continuă să privească.

24 mai 2004. Ora 5.49. A doua explozie pulverizează totul în jur. Mor pe loc 18 persoane şi alţi 13 sunt răniţi. Resturi umane şi ale camionului sunt aruncate de suflu pe o rază de peste un kilometru. Şoseaua este distrusă pe o lungime de peste 30 de metri, în urma exploziei formându-se un crater de 20 de metri diametru şi şapte metri adâncime. La 200 de metri de deflagratie, suflul sparge geamurile maşinilor şi îndoaie tabla.

Reporterul Elena Popescu a murit cu microfonul în mână. Avea 26 de ani. La rândul lui, cameramanul Ionuţ Barbu s-a stins cu camera de filmat în braţe. 

La doar cinci ore de la tragedie, ancheta se închide!

În jurul orei 6.00, la faţa locului apar echipaje ale poliţiei buzoiene, urmate de specialişti de la Protecţia Civilă. Reprezentanţi ai Parchetului Buzău împrejmuiesc zona pe un diametru de 500 de metri. În jurul orei 9.30 soseşte un pluton de jandarmi pentru a strânge rămăşiţele rezultate în urma exploziei. La doar cinci ore de la producerea exploziei, anchetă de la faţa locului se închide, iar buldozerele şi excavatoarele încep astuparea craterului şi repararea şoselei.

În urma unei campanii de presă, în noaptea de marţi spre miercuri, ministrul Justiţiei, Cristian Diaconescu, face o inspecţie la Mihăileşti. Ancheta este redeschisă, iar echipa de procurori care face cercetarea este schimbată. Până la sfârşitul săptămânii, apar primele ipoteze privind producerea accidentului. Prima ipoteză ar fi aceea că, în momentul în care autotrenul a intrat în şanţ, rezervorul s-a lovit de un cap de pod, s-a spart şi a luat foc din cauza unui scurtcircuit la bateria camionului.

A doua ipoteză este că sursa de foc a pornit din cabina autocamionului. Procurorii stabilesc la scurt timp că explozia de la Mihăileşti a generat distrugeri totalizând peste 2,6 miliarde lei vechi. Guvernul României acordă câte un ajutor de urgenţă pentru familiile victimelor, în valoare de 120 de milioane de lei. Şi răniţii primesc câte un ajutor în valoare de 60 de milioane de lei.

Vinovaţii pentru cumplitul accident plătesc, însă durerea celor rămaşi în viaţă rămâne...

Vinovaţi de producerea dezastrului de la Mihăileşti au fost găsiţi cei trei reprezentanţi ai firmelor care au asigurat transportul şi livrarea azotatului de amoniu: Ionel Neagoe, administratorul Ney Transport SRL, Mihai Gună, patronul Mihtrans SRL, şi Ion Gherghe, fost director al combinatului Doljchim din Craiova.

Aceştia au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare, după un lung şi dificil proces. În decembrie 2006, Ionel Neagoe, Mihai Guna şi Ion Gherghe au fost condamnaţi de Judecătoria Focşani la patru ani de închisoare cu executare, fiecare, şi la plata unor despăgubiri.

Bilanţul tragic al exploziei de la Mihăileşti:

Alin Magearu, 37 de ani, Buzău

Camelia Simion, 50 de ani, Râmnicu Sărat

Daniel Pelmuş, 37 de ani, Mihăileşti, Buzău

Doru Mihai Mihalache, căpitan, 33 de ani, Buzău

Elena Popescu, reporter Antena 1, 26 de ani, Valea Râmnicului, Buzău

Emil Şerbu, Valea Râmnicului, Buzău

Florin Valentin Oprea, locotenent post-mortem, 21 de ani, Blăjani, Buzău

Georgian Medeleanu, locotenent post-mortem, 21 de ani, Blăjani, Buzău

Ion Tudose, 34 de ani, Mihăileşti, Buzău

Ionuţ Ovidiu Barbu, cameraman Antena 1, 25 de ani, Buzău

Liviu Stan, locotenet post-mortem, 23 de ani, Tisău, Buzău

Marian Ailincăi, 26 de ani

Nicolae Jianu, locotenent post-mortem, 25 de ani, Ruşeţu, Buzău

Râca Ionescu, 34 de ani, din Mihăileşti, Buzău

Romeo Necula, maior post-mortem, 35 de ani, Verneşti, Buzău

Valentin Cezar Manta, locotenent post-mortem, 21 de ani, Tisău, Buzău

Valentin Magearu, 23 de ani, Buzău

Roman Marcu Florin, 36 de ani, Craiova, şoferul TIR-ului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » 13 ani de la TRAGEDIA DE LA MIHĂILEŞTI. 18 oameni au murit în una din cele mai mari catastrofe din România. Antena 1 a pierdut atunci doi colegi