15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 15 februarie de-a lungul timpului.

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.
Iar ziua de 15 febuarie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.
Evenimente petrecute pe 15 februarie
Pe 15 februarie 1637, Ferdinand al III-lea a devenit împărat al Sfântului Imperiu Roman. Pe 15 februarie 1690, s-a încheiat, la Sibiu, tratatul secret dintre Constantin Cantemir, domnul Moldovei, și Sfântul Imperiu Roman. În tratat se stipula că Moldova va sprijini acțiunile antiotomane ale imperiului condus de Casa de Habsburg.
- Evenimente în Bucureşti, în weekendul 15-16 februarie. Ce nu trebuie să ratezi
- 14 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- Evenimente în Bucureşti, vineri 14 februarie. Ce nu trebuie să ratezi
- 13 febuarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- Evenimente în Bucureşti, joi 13 februarie. Ce nu trebuie să ratezi
Pe 15 februarie 1864, a apărut revista România militară, devenită la 8 decembrie 1897, prin decretul Regelui Carol I, revista oficială a Marelui Stat Major. Pe 15 februarie 1876, apare lunar (până la 15 mai 1876), la București, "Revista literară și științifică", sub îndrumarea lui Bogdan Petriceicu Hașdeu și Dimitrie Brândză.
Pe 15 februarie 1921, s-a înființat legația României la Helsinki. Pe 15 februarie 1923, Grecia devine ultima țară europeană care adoptă calendarul gregorian. Pe 15 februarie 1933, la București, a început greva ceferiștilor de la Atelierele Grivița (15 februarie-23 februarie). Pe 15 februarie 1941, România este inclusă în grupul țărilor supuse blocadei britanice.
Pe 15 februarie 1949, pentru prima oară, problema lichidării marii proprietăți agricole, a apărut pe ordinea de zi a ședințelor Secretariatului Biroului Politic al C.C. al P.R.M. Pe 15 februarie 1952, Regele George al VI-lea al Regatului Unit este înmormântat la capela Sf. George de la Castelul Windsor.
Pe 15 februarie 1965, emblema frunzei de arțar a devenit steagul oficial al Canadei. Pe 15 februarie 1969, a fost inaugurată linia ferată electrificată București–Brașov, prima de acest fel din România. Pe 15 februarie 1980, a fost lansată pe apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România.
Pe 15 februarie 1989, ultimii militari sovietici au părăsit Afganistanul după aproape zece ani de la intervenția lor, în decembrie 1979, în sprijinul guvernului promarxist de la Kabul – Ziua națională a salvării.
Pe 15 februarie 1990, a fost înființată Uniunea Teatrelor din România - UNITER, avându-l ca președinte pe actorul Ion Caramitru. Pe 15 februarie 1991, a luat ființă "Grupul de la Vișegrad", organizație de cooperare regională reunind Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia.
Pe 15 februarie 1995, România depune la secretariatul general al ONU, instrumentele de ratificare a Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice, precum și distrugerea acestora, semnată la Paris, la 13 ianuarie 1993.
Pe 15 februarie 2000, președintele Germaniei, Johannes Rau, aflat în vizită în Israel, și-a cerut în mod solemn iertare poporului evreu pentru Holocaust. Pe 15 februarie 2001, Suedia a renunțat la obligativitatea vizelor pentru cetățenii români posesori de pașapoarte diplomatice. Pe 15 februarie 2003, a avut loc un protest global împotriva declanșării ofensivei americane din Irak, în peste 600 de orașe din întreaga lume.
Pe 15 februarie 2013, un meteorit a explodat deasupra Rusiei; 1.500 de oameni au fost răniți de cioburile de geamuri sparte sau de obiecte deplasate de unda de șoc. Acest lucru s-a întâmplat în mod neașteptat, cu doar câteva ore înainte de trecerea așteptată a asteroidului 2012 DA14, asteroidul care urma să treacă cel mai aproape de Terra.
Naşteri pe 15 februarie
Pe 15 februarie 1564 s-a născut Galileo Galilei, fizician și astronom renascentist. Pe 15 februarie 1571 s-a născut Michael Praetorius, compozitor și muzician german. Pe 15 februarie 1710 s-a născut Regele Ludovic al XV-lea al Franței. Pe 15 februarie 1823 s-a născut Melchisedec Ștefănescu, episcop și istoric român, membru al Academiei Române. Pe 15 februarie 1834 s-a născut Vasile Alexandrescu-Urechia, istoric, prozator și dramaturg român. Pe 15 februarie 1840 s-a născut Titu Maiorescu, întemeietor al criticii românești moderne, fondatorul Junimii, membru fondator al Societății Academice Române. Pe 15 februarie 1850 s-a născut Ion Andreescu, pictor român, membru post-mortem al Academiei Române. Pe 15 februarie 1851 s-a născut Spiru Haret, matematician, sociolog și om politic liberal, organizatorul învățământului românesc de după 1864, membru al Academiei Române.
Pe 15 februarie 1896 s-a născut Ștefan S. Nicolau, medic român, membru al Academiei Române. Pe 15 februarie 1912 s-a născut Andrei Lupan, poet, dramaturg și publicist român, membru al Academiei Române. Pe 15 februarie 1927 s-a născut Dinu C. Giurescu, istoric român, membru corespondent al Academiei Române. Pe 15 februarie 1927 s-a născut Dinu C. Giurescu, istoric român, membru corespondent al Academiei Române. Pe 15 februarie 1931 s-a născut Claire Bloom, actriță britanică. Pe 15 februarie 1931s-a născut Petre Stoica, poet, traducător și jurnalist român. Pe 15 februarie 1933 s-a născut Iosif Sava, om de cultură, muzicolog, realizator de emisiuni TV. pe 15 februarie 1951 s-a născut Jane Seymour, actriță americană. Pe 15 februarie 1968 s-a născut George Ivașcu, actor român de teatru și film. Pe 15 februarie 1978 s-a născut Yiruma, pianist de origine sud-coreeană.
Decese pe 15 februarie
Numeroase personalităţi şi-au pierdut viaţa, de-a lungul istoriei, într-o zi de 15 februarie. În 1145 a murit Papa Lucius al II-lea. În 1621 a murit Michael Praetorius, compozitor german. În 1637 a murit Ferdinand al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. În 1857 a murit Mihail Glinka, compozitor rus. În 1869 a murit Constantin Hurmuzachi, politician, ministru, doctor în drept român. În 1897 a murit Dimitrie Ghica, politician român, fiul domnului Țării Românești, Grigore Dimitrie Ghica. În 1927 a murit Traian Grozăvescu, tenor român.
Pe 15 februaria 1942 a murit Vasile Demetrius, prozator, poet și traducător român. Pe 15 februarie 1959 a murit Owen Willans Richardson, fizician britanic, laureat al Premiului Nobel. Pe 15 februarie 1965 a murit Emil Monția, compozitor român. Pe 15 februarie 1965 a murit Nat King Cole, pianist, interpret de jazz și cantautor american. Pe 15 februarie 1988 s-a născut Richard Feynman, fizician american, laureat al Premiului Nobel. Pe 15 februarie 1990 a murit George Ciucu, matematician român, membru corespondent al Academiei Române. Tot pe 15 februarie, dar în 2021 a murit Luca Novac, taragotist și instrumentist român, iar în 2023 a murit Raquel Welch, actriță americană.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰