Observator » Ştiri sociale » 2 octombrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

2 octombrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Pe 2 octombrie 1869 se năştea activistul indian Mahatma Gandhi Pe 2 octombrie 1869 se năştea activistul indian Mahatma Gandhi - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 4 minute
Publicat la 01.10.2025, 12:26 | Modificat la 01.10.2025, 12:31

Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 2 octombrie de-a lungul timpului.

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.

Iar ziua de 2 octombrie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.

Evenimente petrecute pe 2 octombrie

Articolul continuă după reclamă

Pe 2 octombrie 1187, Saladin a cucerit Ierusalimul, încheind astfel domnia creștină de 88 de ani asupra orașului. Acest eveniment va conduce apoi la cea de-a treia cruciadă. Pe 2 octombrie 1409 este atestată cea mai veche pisanie românească, cea de la Biserica din Streisângeorgiu, Hunedoara. Pe 2 octombrie 1535, exploratorul francez Jacques Cartier a navigat pe râul Sfântul Laurențiu și a descoperit așezarea fortificată Hochelaga construită de băștinașii Iroquois pe locul actualului oraș Montreal. Pe 2 octombrie 1552, în urma unui puternic asediu, orașul Kazan este ocupat de trupele lui Ivan cel Groaznic. Cronicile relatează că orașul a fost ars din temelii și o mare parte a populației a fost masacrată de soldații ruși. Pe 2 octombrie 1649, forțele papale ale lui Inocențiu al X-lea cuceresc și distrug orașul Castro. Pe 2 octombrie 1746, într-un ciclon în apropierea localității Madras din India, trei nave de război franceze, Duc d'Orléans, Phénix și Lys, se scufundă și mor aproximativ 1200 de membri ai echipajelor. Pe 2 octombrie 1752, calendarul Gregorian este introdus în Anglia și în coloniile acesteia.

Pe 2 octombrie 1919, președintele american Woodrow Wilson suferă un atac celebral care îl lasă parțial paralizat. Pe 2 octombrie 1930, Henry Ford pune piatra de temelie pentru Uzinele Ford din Köln. Pe 2 octombrie 1941, în Al Doilea Război Mondial, Wehrmachtul a început operațiunea Taifun, o ofensivă totală împotriva Moscovei, care a declanșat Bătălia de la Moscova. Pe 2 octombrie 1980, la Caesars Palace, din Las Vegas, Larry Holmes își apăra titlul mondial de box la categoria grea, împotriva lui Muhammad Ali într-o victorie prin knockout tehnic în runda 11. Pe 2 octombrie 2006, Charles Carl Roberts intră într-o școală Amish din orașul Nickel Mines, Pennsylvania, și împușcă cinci eleve în cap, rănind alte cinci. Într-un final se sinucide.

Nașteri pe 2 octombrie

O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 2 octombrie, de la Regele Richard al III-lea al Angliei, născut pe 2 octombrie 1452, sau politicianul german Paul von Hindenburg, născut pe 2 octombrie 1847, şi până la activistul indian Mahatma Gandhi, născut pe 2 octombrie 1869, sau generalul român Henri Cihoski, născut pe 2 octombrie 1873.

Mai spre zilele noastre, într-o zi de 2 octombrie s-au născut personalităţi precum actorul american Groucho Marx, născut pe 2 octombrie 1890, scriitorul britanic Graham Greene, născut pe 2 octombrie 1904, fotbalistul şi antrenorul român de fotbal Ștefan Kovacs, născut pe 2 octombrie 1920, scriitorul român Paul Goma, născut pe 2 octombrie 1935, cântăreţul român Dan Spătaru, născut pe 2 octombrie 1939, handbalistul român Gheorghe Gruia, născut pe 2 octombrie 1940, cântăreţul englez Sting, născut pe 2 octombrie 1951, cântăreţul român Adrian Daminescu, născut pe 2 octombrie 1956, tenismenul şi antrenorul australian de tenis Darren Cahill, născut pe 2 octombrie 1965, cântăreţul şi actorul român Mihai Mărgineanu, născut pe 2 octombrie 1969, jucătoarea franceză de tenis Marion Bartoli, născută pe 2 octombrie 1984, sau fotbalistul român Ciprian Marica, născut pe 2 octombrie 1985.

Pe acelaşi subiect

Decese pe 2 octombrie

O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 2 octombrie. Dintre acestea amintim pe Athalaric, rege al ostrogoților din Italia, decedat pe 2 octombrie 534, Papa Urban al IV-lea, decedat pe 2 octombrie 1264, atletul finlandez Paavo Nurmi, decedat pe 2 octombrie 1973, actorul american Rock Hudson, decedat pe 2 octombrie 1985, sau muzicianul american Tom Petty, decedat pe 2 octombrie 2017.

România i-a pierdut într-o zi de 2 octombrie, printre alţii, pe inventatorul şi inginerul Petrache Poenaru, decedat pe 2 octombrie 1875, mareşalul Alexandru Averescu, decedat pe 2 octombrie 1938, medicul Ştefan Odobleja, decedat pe 2 octombrie 1978, sau compozitorul şi muzicologul Tiberiu Olah, decedat pe 2 octombrie 2002.