Antena Meniu Search
x

Curs valutar

20 mai, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 20 mai de-a lungul timpului.

de Redactia Observator

la 19.05.2025 , 10:56

Pe 20 mai 1990, Ion Iliescu era ales primul preşedinte al României de după Revoluţia din 1989 Pe 20 mai 1990, Ion Iliescu era ales primul preşedinte al României de după Revoluţia din 1989 - Profimedia (imagine ilustrativă)

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.

Iar ziua de 20 mai nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.

Evenimente petrecute pe 20 mai

Articolul continuă după reclamă

Pe 20 mai 325 se deschide oficial Primul conciliu de la Niceea, cu începerea primului Sinod ecumenic al Bisericii Creștine. Pe 20 mai 1521 are loc bătălia de la Pamplona, în timpul războiului dintre Spania și Franța. Pe 20 mai 1570 este publicat primul atlas, Theatrum Orbis Terrarum, care conţine 70 de hărţi. Pe 20 mai 1595, delegația munteană încheie la Alba Iulia Tratatul de suzeranitate a principelui Transilvaniei Sigismund Bathory asupra Țării Românești. Pe 20 mai 1609, sonetele lui Shakespeare sunt publicate pentru prima dată la Londra, poate în mod ilicit, de editorul Thomas Thorpe. Pe 20 mai 1631, orașul Magdeburg din Germania este ocupat de forțele Sfântului Imperiu Roman și majoritatea locuitorilor săi sunt masacrați, într-unul dintre cele mai sângeroase incidente ale Războiului de 30 de ani. Pe 20 mai 1645 se produce masacrul Yangzhou, masacrul de 10 zile a 800.000 de locuitori ai orașului Yangzhou, parte a tranziției de la dinastia Ming la dinastia Qing. Pe 20 mai 1802, prin Legea din 20 mai 1802, Napoleon Bonaparte restabilește sclavia în coloniile franceze, revocând abolirea acesteia la Revoluția franceză.

Pe 20 mai 1873, comerciantul de ţesături Levi Strauss şi croitorul Jacob Davis au brevetat pantalonii din denim albastru cu ţinte de cupru, aşa-numiţii blugi. Pe 20 mai 1875 a fost semnată, la Paris, "Convenția Metrului", tratat prin care s-a promovat Sistemul Internațional de Unități de Măsură (tratat la care România va adera la 10/22 martie 1883). Pe 20 mai 1882 se formează Tripla Alianță între Imperiul german, Austro-Ungaria și Regatul Italiei. Pe 20 mai 1883, Krakatau începe să erupă. Vulcanul va exploda trei luni mai târziu, omorând peste 36.000 de oameni. Pe 20 mai 1902, Cuba își câștigă independența față de Statele Unite. Tomás Estrada Palma devine primul președinte al țării. Pe 20 mai 1940, în timpul Holocaustului, primii prizonieri sosesc în noul lagăr de concentrare la Auschwitz. Pe 20 mai 1956, în cadrul Operațiunii Redwing, este aruncată prima bombă cu hidrogen aeropurtată din Statele Unite peste atolul Bikini din Oceanul Pacific. Pe 20 mai 1983, primele publicații ale descoperirii virusului HIV care provoacă SIDA apar în revista Science. Pe 20 mai 1990, primele alegeri libere în România, de după cel de-Al Doilea Război Mondial, sunt încheiate cu victoria foștilor comuniști (FSN) și alegerea lui Ion Iliescu în funcția de președinte al României. Pe 20 mai 2006, la cea de-a 58-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, filmul lui Cristi Puiu, "Moartea domnului Lăzărescu", a obținut premiul "Un Certain Regard".

Nașteri pe 20 mai

O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 20 mai, de la scriitorul francez Honoré de Balzac, născut pe 20 mai 1799, sau filosoful englez John Stuart Mill, născut pe 20 mai 1806, şi până la actorul american James Stewart, născut pe 20 mai 1908, sau politicianul român Corneliu Coposu, născut pe 20 mai 1914.

Mai spre zilele noastre, într-o zi de 20 mai s-au născut personalităţi precum muzicianul britanic Joe Cocker, născut pe 20 mai 1944, cântăreaţa americană Cher, născut pe 20 mai 1946, fotbalistul român Miodrag Belodedici, născut pe 20 mai 1964, sau fotbalistul spaniol Iker Casillas, născut pe 20 mai 1981.

Decese pe 20 mai

O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 20 mai. Dintre acestea amintim pe Papa Ioan al XXI-lea, decedat pe 20 mai 1277, exploratorul italian Cristofor Columb, decedat pe 20 mai 1506, sau pilotul austriac de Formula 1 Niki Lauda, decedat pe 20 mai 2019.

Românii i-au pierdut într-o zi de 20 mai, printre alţii, pe medicul Ana Aslan, decedată pe 20 mai 1988, istoricul Gheorghe Buzatu, decedat pe 20 mai 2013, sau actorul Ion Dichiseanu, decedat pe 20 mai 2021.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cum gestionaţi scumpirile de Crăciun?
Observator » Ştiri sociale » 20 mai, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului