Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video 2022, anul nunților rămase în urmă. Mirii vor trebui să plătească mai mult pentru absolut orice anul acesta

2022 este anul recuperărilor când vine vorba de nunţi. În aşteptarea zilei în care se vor putea organiza evenimente fără limită de participanţi, cererile pentru organizatorii de nunţi sunt tot mai multe. Iar după ce doi ani au avut de suferit, toţi au crescut preţurile. Spre exemplu, unele aranjamente florale costă acum cu 70% mai mult.

de Redactia Observator

la 20.02.2022 , 21:01

Agata va fi mireasă în primăvară. Mai este puţin până atunci, iar emoţiile cresc. 

"E prima dată că am setat-o târziu pentru că am ştiut că alţii au mai amânat-o". 

Asta o va costa însă mai mult decât pe cei care au deja contracte semnate anii trecuţi. Furnizorii încearcă să-şi recupereze pierderile din pandemie, aşa că au scumpit tot. Aranjamentele florale costă chiar şi cu 70% mai mult acum, iar rochiile de mireasă au cel puţin 15% în plus la preţ. 

Vezi și

Alexandra Pavel: Nunţile se ţin efectiv de luni până duminică. A crescut cererea, fabricile nu fac faţă şi atunci îşi dublează numărul de ore şi atunci trebuie plătiţi suplimentar şi aşa cresc toate, toate.

Pe acelaşi subiect

Diana Micle: Rochiile încep de la 3.000 de lei, pot să depăşească 9.500 de lei. De exemplu, modelul ăsta este la 9.500 de lei. 

Preţuri mai mari au şi cofetarii. 

Adriana Rotar: Din păcate am crescut prețurile, da, pentru că ni s-au mărit cu peste 20% cheltuielile la materii prime, nu mai vorbim de preţul la utilităţi. 

Din darul de nuntă, mai mulţi bani ajung şi pentru serviciile foto-video.

Francisc Sandor, fotograf: Serviciile s-au scumpit. S-au scumpit consumabilele pe care noi fotografii le avem. Nu mai găseşti aşa de uşor furnizori în ceea ce înseamnă albume foto.

Chiar şi aşa, mirii au variante de a face din nuntă un eveniment cu adevărat spectaculos.

Cristian Bute: Invitaţii vor sta pe această platformă, camera se va învârti în jurul lor, iar noi încurajăm să danseze, să zâmbească, să interacţioneze cu camera în aşa fel încât acest video să fie imediat postabil pe reţelele de socializare. 

400 de euro costă închirierea unei astfel de platforme pentru un eveniment. Şi asta nu e tot.

"Pentru cei care vor în ziua nunţii un transport special între biserică, starea civilă şi restaurant, pot alege un taxi clasic londonez, din anii 90. Închirierea unei astfel de maşini costă 1.300 de lei pe eveniment", transmite Alex Prunean, reporter Observator.

Cel mai probabil, nunţile fără limită de participanţi vor putea fi organizate abia după ce se va termina starea de alertă.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » 2022, anul nunților rămase în urmă. Mirii vor trebui să plătească mai mult pentru absolut orice anul acesta