22 august, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 22 august de-a lungul timpului.
Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.
Iar ziua de 22 august nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.
Evenimente petrecute pe 22 august
Pe 22 august 1456 a început a doua domnie a lui Vlad Țepeș în Țara Românească. Pe 22 august 1485, în Bătălia de la Bosworth, Regele Richard al II-lea a fost înfrânt și ucis iar Henric de Richmond s-a încoronat rege al Angliei, sub numele de Henric al VII-lea, întemeind dinastia Tudorilor. Pe 22 august 1531, în Bătălia de la Obertyn, Petru Rareș a fost înfrânt de poloni. Pe 22 august 1846, Statele Unite ale Americii au anexat New Mexico. Pe 22 august 1864, 12 țări europene au semnat Prima Convenție de la Geneva, prin care s-a înființat Comitetul Internațional al Crucii Roșii. Pe 22 august 1909 a avut loc primul miting aviatic internațional, organizat la Reims, Franța.
Pe 22 august 1910, Coreea a fost anexată Japoniei, după cinci ani de protectorat nipon. Numele Coreea a fost abolit și înlocuit cu vechea denumire Joseon. Pe 22 august 1941, Ion Antonescu a fost numit mareșal. Pe 22 august 1942, în Al Doilea Război Mondial, Brazilia declară război puterilor Axei (Germania, Italia și Japonia). Pe 22 august 1968, Papa Paul al VI-lea ajunge la Bogotá, Columbia. Este prima vizită a unui papă în America Latină. Pe 22 august 2006, zborul 612 al Pulkovo Aviation Enterprise se prăbușește în apropierea frontierei ruse, deasupra estului Ucrainei. Toate cele 170 de persoane aflate la bord şi-au pierdut viaţa.
Nașteri pe 22 august
O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 22 august, de la Papa Leon al XII-lea, născut pe 22 august 1760, sau compozitorul francez Claude Debussy, născut pe 22 august 1862, şi până la scriitorul român Panait Istrati, născut pe 22 august 1884, sau cântăreaţa americană Tori Amos, născută pe 22 august 1963.
Mai spre zilele noastre, într-o zi de 22 august s-au născut personalităţi precum tenismenul suedez Mats Wilander, născut pe 22 august 1964, cântăreaţa basarabeană Irina Rimes, născută pe 22 august 1991, gimnasta română Diana Bulimar, născută pe 22 august 1995, sau cântăreaţa britanică Dua Lipa, născută pe 22 august 1995.
Decese pe 22 august
O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 22 august. Dintre acestea amintim pe Regele Richard al III-lea al Angliei, decedat pe 22 august 1485, scriitorul rus Ivan Sergheevici Turghenev, decedat pe 22 august 1883, sau cântăreţul italian Toto Cutugno, decedat pe 22 august 2023.
România i-a pierdut într-o zi de 22 august, printre alţii, pe scriitorul Vasile Alecsandri, decedat pe 22 august 1890, eroina Ecaterina Teodoroiu, decedată pe 22 august 1917, ofiţerul Alexandru Şerbănescu, decedat pe 22 august 1944, actorul Octavian Cotescu, decedat pe 22 august 1985, sau fotbalistul Emil Jula, decedat pe 22 august 2020.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰