Antena Meniu Search
x

Curs valutar

30 ianuarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 30 ianuarie de-a lungul timpului.

de Redactia Observator

la 29.01.2026 , 14:32

Pe 30 ianuarie 1948 a fost asasinat Mahatma Gandhi Pe 30 ianuarie 1948 a fost asasinat Mahatma Gandhi - Profimedia

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.

Iar ziua de 30 ianuarie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.

Evenimente petrecute pe 30 ianuarie  

Articolul continuă după reclamă

Pe 30 ianuarie 1561 a apărut "Tetraevanghelul", prima carte românească tipărită de diaconul Coresi. Pe 30 ianuarie 1648, în timpul Războiului de Optzeci de Ani, se semnează Tratatul de la Münster și Osnabrück care duce la sfârșitul conflictului dintre Țările de Jos și Spania. Pe 30 ianuarie 1649, Regele Carol I al Angliei este executat la Whitehall, Londra. Pe 30 ianuarie 1667 este semnat Armistițiul de la Andrusovo, care pune capăt Războiului ruso-polonez din 1654-1667. Pe 30 ianuarie 1835, în prima tentativă de asasinat împotriva unui președinte al Statelor Unite ale Americii, Richard Lawrence încearcă să-l împuște pe președintele Andrew Jackson, dar eșuează și este imobilizat de mulțime. Pe 30 ianuarie 1889, Arhiducele Prințul Rudolf al Austriei, moștenitor al tronului Austro-Ungariei, este găsit mort împreună cu amanta lui, baroneasa Marie Vetsera, la Mayerling.

Pe 30 ianuarie 1925, Guvernul Turciei îl expulzează pe Patriarhul Constantin al VI-lea din Istanbul. Pe 30 ianuarie 1933, Adolf Hitler este numit în funcția de Cancelar al Germaniei. Pe 30 ianuarie 1948 este asasinat Mahatma Gandhi. Data asasinatului este marcată drept "Ziua Martirilor" în India. Pe 30 ianuarie 1969 are loc ultimul spectacol public al trupei The Beatles, pe acoperișul Records Apple, din Londra. Concertul improvizat este întrerupt de poliție. Pe 30 ianuarie 1972, în "Bloody Sunday", Duminica Sângeroasă, trupele britanice au ucis 13 catolici la o adunare din Londonderry, Irlanda de Nord. Pe 30 ianuarie 2020, Organizația Mondială a Sănătății declară pandemia COVID-19 ca fiind o urgență de sănătate publică de interes internațional.

Nașteri pe 30 ianuarie  

O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 30 ianuarie, de la Gheorghe Rákóczi al II-lea, principe al Transilvaniei, născut pe 30 ianuarie 1621, sau Franklin Delano Roosevelt, cel de-al 32-lea președinte al SUA, născut pe 30 ianuarie 1882, şi până la episcopul unit român Iuliu Hossu, născut pe 30 ianuarie 1885, sau actorul american Gene Hackman, născut pe 30 ianuarie 1930.

Mai spre zilele noastre, într-o zi de 30 ianuarie s-au născut personalităţi precum romancierul român Dinu Săraru, născut pe 30 ianuarie 1932, actriţa britanică Vanessa Redgrave, născută pe 30 ianuarie 1937, jucătorul rus de şah Boris Spasski, născut pe 30 ianuarie 1937, politicianul american Dick Cheney, născut pe 30 ianuarie 1941, muzicianul britanic Phil Collins, născut pe 30 ianuarie 1951, Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, născut pe 30 ianuarie 1962, sau Regele Filip al VI-lea al Spaniei, născut pe 30 ianuarie 1968.

Decese pe 30 ianuarie 

O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 30 ianuarie. Dintre acestea amintim pe Regele Carol I al Angliei, decedat pe 30 ianuarie 1649, pictorul spaniol Zacarías González Velázquez, decedat pe 30 ianuarie 1834, sau constructorul german de automobile Ferdinand Porsche, decedat pe 30 ianuarie 1951.

România i-a pierdut într-o zi de 30 ianuarie, printre alţii, pe matematicianul şi astronomul Constantin Gogu, decedat pe 30 ianuarie 1897, scriitorul Vintilă Corbul, decedat pe 30 ianuarie 2008, sau prezentatoarea tv Marioara Murărescu, decedată pe 30 ianuarie 2014.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu schimbările din programa şcolară?
Observator » Ştiri sociale » 30 ianuarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului