Antena Meniu Search
x

Curs valutar

8 octombrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 8 octombrie de-a lungul timpului.

de Redactia Observator

la 07.10.2025 , 10:32

Pe 8 octombrie 1958 s-a născut politicianul european Ursula von der Leyen Pe 8 octombrie 1958 s-a născut politicianul european Ursula von der Leyen - Profimedia

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.

Iar ziua de 8 octombrie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.

Evenimente petrecute pe 8 octombrie

Articolul continuă după reclamă

Din 8 octombrie 1434 avem cea mai veche atestare scrisă a Curții domnești din Iași, datând din vremea lui Alexandru cel Bun. Pe 8 octombrie 1871 a izbucnit Marele Incendiu din Chicago, care a distrus 17.500 de clădiri în două zile. Pe 8 octombrie 1878, armata română, victorioasă în Războiul de Independență, își face intrarea triumfală în București pe Podul Mogoșoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei. Pe 8 octombrie 1912, Primul Război Balcanic începe când Muntenegru declară război Imperiului Otoman. Pe 8 octombrie 1939, în Al Doilea Război Mondial, Germania anexează vestul Poloniei. Pe 8 octombrie 1952 s-a produs una dintre cele mai mari tragedii feroviare din istoria Marii Britanii, în Gara Harrow & Wealdstone, la nord-vest de Londra. 112 persoane au murit și 340 au fost rănite, după ce un tren expres de noapte, din Perth, a lovit spatele unui tren de navetiști care stătea la un peron din gară. Resturile au blocat liniile adiacente și au fost lovite în câteva secunde de un tren expres "cu două capete", care circula spre nord cu 100 de kilometri pe oră. 

Pe 8 octombrie 1966 se publică modificări privitoare la divorțul în România. O căsătorie se poate desface doar în cazuri excepționale, iar taxa de timbru este de 3.000 până la 6.000 de lei. Pe 8 octombrie 1967, liderul Che Guevara și oamenii lui au fost capturați în Bolivia. Pe 8 octombrie 1970, Aleksandr Soljenițîn câștigă Premiul Nobel pentru literatură. Pe 8 octombrie 1982, Polonia interzice Solidaritatea și toate celelalte sindicate. Pe 8 octombrie 1997, Kim Jong-il devine secretar general al Partidului Muncitoresc Coreean (PdAK), succesorul tatălui său Kim Il-sung, decedat în 1994. Pe 8 octombrie 2001, pe Aeroportul Linate, din Milano, un avion de linie McDonnell Douglas MD-87, care transporta 110 persoane cu destinația Copenhaga, Danemarca, s-a ciocnit la decolare cu un Cessna Citation CJ2, un avion de afaceri care transporta patru persoane cu destinația Paris, Franța. Toate cele 114 persoane din cele două aeronave, dar şi patru persoane aflate la sol şi-au pierdut viaţa. Pe 8 octombrie 2005, un seism de 7,6 pe scara Richter a zguduit Pakistanul, fiind simțit și în India și Afganistan. Pe 8 octombrie 2009, Herta Müller, scriitoare și traducătoare germană originară din România, primește Premiul Nobel pentru Literatură.

Nașteri pe 8 octombrie

O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 8 octombrie, de la pictoriţa română Nina Arbore, născută pe 8 octombrie 1889, sau politicianul argentinian Juan Perón, născut pe 8 octombrie 1895, şi până la violonistul român Ion Voicu, născut pe 8 octombrie 1923, sau actorul american Chevy Chase, născut pe 8 octombrie 1943.

Mai spre zilele noastre, într-o zi de 8 octombrie s-au născut personalităţi precum actriţa americană Sigourney Weaver, născută pe 8 octombrie 1949, politicianul european Ursula von der Leyen, născută pe 8 octombrie 1958, actorul american Matt Damon, născut pe 8 octombrie 1970, cântăreţul american Bruno Mars, născut pe 8 octombrie 1985, jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza, născută pe 8 octombrie 1993, sau actorul american Angus T. Jones, născut, de asemenea, pe 8 octombrie 1993.

Decese pe 8 octombrie

O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 8 octombrie. Dintre acestea amintim pe politicianul american John Hancock, decedat pe 8 octombrie 1793, politicianul german Willy Brandt, decedat pe 8 octombrie 1992, scriitorul francez Bernard Clavel, decedat pe 8 octombrie 2010, sau actorul american Burt Young, decedat pe 8 octombrie 2023.

România i-a pierdut într-o zi de 8 octombrie, printre alţii, pe istoricul şi politicianul Dimitrie A. Sturdza-Miclăușanu, decedat pe 8 octombrie 1914, sau scriitorul George Mihail Zamfirescu, decedat pe 8 octombrie 1939.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi observat preţuri mai mari de Black Friday decât înainte?
Observator » Ştiri sociale » 8 octombrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului