Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Show impresionant în Capitală, la inaugurarea noilor fântâni din centrul oraşului

Inaugurarea noilor fântâni din centrul oraşului a scos aseară din case mii de bucureşteni, care s-au bucurat de o experienţă inedită: jocuri de apă, lumini şi culoare, videoclipuri şi proiecţii 3D cu lasere şi muzică simfonică.

de Redactia Observator

la 21.09.2018 , 11:22

Inaugurarea noilor fântâni din centrul oraşului a scos aseară din case mii de bucureşteni, care s-au bucurat de o experienţă inedită: jocuri de apă, lumini şi culoare, videoclipuri şi proiecţii 3D cu lasere şi muzică simfonică.

7 milioane de euro a costat reabilitarea, o investiţie făcută de compania de apă a Capitalei. Spectacolul va fi reluat în fiecare seară de weekend, cât o va permite vremea. 

Centrul Capitalei a prins viaţă. Piaţa Unirii a fost inundată de lumini impresionante şi culori vii. Iar mii de curioşi s-au adunat să vadă spectacolul fântânilor. 

Vezi și

Cele patru "ecrane de apă" au creat o imensă platformă multimedia, pe care au fost proiectate videoclipuri şi animaţii laser. Iar efectul tridimensional oferit este unic în Europa.

Jocurile multicolore de apă s-au îmbinat perfect cu acordurile muzicale celebre.

Iar despre concertul Orchestrei Simfonice Bucureşti spectatorii au avut numai cuvinte de laudă.

Cele 44 de fântâni se întind pe 1 kilometru şi patru sute de metri, între Piața Alba Iulia și Piața Unirii. Reabilitarea lor a făcut parte dintr-un program al Apa Nova și al Primăriei Municipiului Bucureşti, iar lucrările au durat mai bine de 4 luni.

Începând cu weekendul viitor, Centrul Capitalei va găzdui spectacole similare celor oferite de celebrele fântâni Montjuic din Barcelona ori Bellagio din Las Vegas.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Show impresionant în Capitală, la inaugurarea noilor fântâni din centrul oraşului