Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Acces interzis cu maşina lângă Herăstrău, dinspre Şoseaua Nordului. Va începe să curgă cu amenzi

Accesul cu maşini în Parcul Herăstrău va fi interzis pe aleile dinspre Şoseaua Nordului. Şoferii au început deja să primească notificări cu privire la acest lucru, iar de mâine se vor da şi amenzi. Aceste alei vor deveni exclusiv pietonale. Părerile sunt pro şi contra în rândul şoferilor, însă cei mai mulţumiţi sunt trecătorii. 

de Alin Stan

la 06.06.2023 , 17:56

Cel mai mare parc din Bucureşti scapă de zgomotul motoarelor şi de mirosul gazelor de eşapament. Intrările pentru autoturisme vor fi blocate, iar accesul va fi permis doar maşinilor de intervenţie. 

Fără maşini lângă Parcul Herăstrău

"Începând cu data de 7 iunie, toate aleile care intră în parcul Herăstrău vor fi restricţionate pentru accesul maşinilor. Practic, şoferii care intră dinspre Şoseaua Nordului, nu vor mai avea voie să parcheze în această zonă", transmite Alin Stan, reporter Observator. "O să mai existe o alee în care va mai fi permis accesul autovehiculelor, dar doar autovehiculele de aprovizionare, dar asta în timpul nopţii", a declarat Horia Tomescu, viceprimare PMB.

Vezi și

Cei obişnuiţi să intre cu maşinile în parc acuză lipsa locurilor de parcare. "Pentru noi este destul de prost pentru că noi suntem membri într-un club de hahting şi de obicei la antrenamente şi copiii şi noi cărăm destul de multe lucruri cu noi", spune un român. "Asta înseamnă să interzică să ne mai plimbăm în parc pentru că dacă nu ai parcare este greu să mergi în parc. Mai avem unde parca? Numai pe străzile astea, dar străzile sunt foarte aglomerate. Cred că este o măsură injustă, incorectă", este de părere altcineva. 

Însă opinia generală este că măsura este bună. "Cred că parcul este pentru oameni, nu este pentru maşini. Am văzut deja cinci maşini aici într-un minut", spune un trecător. Mai mult, oamenii cer reguli mai stricte pentru cei care se deplasează pe două roţi. "Poate ar fi bine să aibă o bandă pe care să meargă şi să fie toată lumea în siguranţă", crede un bucureştean. "Uneori vin cu viteză şi sunt periculoşi. Trebuie să fim atenţi", adaugă cineva. 

Parcul Regele Mihai I a fost amenajat în perioada interbelică pe o suprafaţă de 187 de hectare şi este monument istoric.

Alin Stan Like

Am dat scena, primul drum pe care îl alesesem în viață, pe televiziune. Mărturisesc că am visat să fiu în fața voastră, a celor care ne privesc și citesc încă din copilărie. Munca în televiziune m-a cucerit însă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri sociale » Acces interzis cu maşina lângă Herăstrău, dinspre Şoseaua Nordului. Va începe să curgă cu amenzi