Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ajutoare de la Guvern pentru familiile victimelor tragediei de la Viișoara. Rudele celor rămași vor primi bani și pentru înmormântări

Familiile victimelor accidentului de la Viişoara vor beneficia de ajutoare de urgenţă din partea Guvernului, a anunţat, joi, prefectul Daniela Soroceanu.

de Redactia Observator

la 05.04.2018 , 19:31

Familiile victimelor accidentului de la Viişoara vor beneficia de ajutoare de urgenţă din partea Guvernului, a anunţat, joi, prefectul Daniela Soroceanu.

Potrivit acesteia, inspectorii de la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) vor efectua, în perioada imediat următoare, anchete sociale la domiciliile familiilor victimelor, urmând ca, ulterior, Guvernul să acorde ajutoarele de urgenţă.

Articolul continuă după reclamă

"Am luat legătura cu reprezentanţii AJPIS pentru a vedea dacă există posibilitatea de ajutorare în astfel de situaţii şi se vor face anchete sociale acolo unde au rămas supravieţuitori. Lucrul acesta se va întâmpla şi se vor acorda ajutoare financiare conform legii", a afirmat Soroceanu.

Prefectul de Neamţ susţine că a cerut, de asemenea, să se ia legătura cu primarii din localităţile din care provin cele nouă persoane pentru sprijinirea familiilor acestora în vederea înmormântării.

Din cei nouă bărbaţi decedaţi, doi sunt tată şi fiu, respectiv Dan Bleambă şi Denis Bleambă, din localitatea Făurei.

La rândul său, singurul supravieţuitor al accidentului, Ionuţ Vîrlan se afla în maşină alături de fratele său, Ştefan Vîrlan, ambii din Podoleni.

Microbuzul, în care se aflau zece bărbaţi cu vârste între 17 şi 45, se deplasa pe drumul naţional DN 15, pe Podul de la Vaduri, de la Alba Iulia spre comuna Săvineşti, iar la un moment dat, după ce una dintre roţi s-a desprins, acesta a căzut de pe pod, în canalul de aducţiune.

După scoaterea autoutilitarei din apă, au fost identificate în interior şapte persoane decedate, ulterior fiind găsite şi celelalte două persoane, decedate.

Autoutilitara este proprietatea şoferului de 25 de ani, care şi-a pierdut viaţa în accident. Potrivit Poliţiei, maşina are inspecţia tehnică periodică valabilă.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Prețurile pentru sărbători v-au schimbat lista de cumpărături?
Observator » Ştiri sociale » Ajutoare de la Guvern pentru familiile victimelor tragediei de la Viișoara. Rudele celor rămași vor primi bani și pentru înmormântări