Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Afacerea de succes prin care Manuela readuce la viaţă tradiţiile româneşti. Un singur exemplar costă peste 1.400 de lei

O călătorie fascinantă în universul satului tradițional. Mai precis în lumea lăzilor de zestre. În trecut, carte de vizită a familiei unei fete de măritat, în zilele noastre, obiectul vorbește poate cel mai curat despre prețuirea tradițiilor.

de Claudiu Loghin

la 02.04.2023 , 09:12

Manuela Ivan e unul din puținii meșteri populari care mai fac, în zilele noastre, lăzi de zestre. Le știe povestea, știe cât de multe spun culorile și formele pictate despre zona geografică în care, odată, o fată de măritat a primit de la mama ei lada cu cearșafuri, perne, pături, port popular și podoabe. 

Manuela Ivan, meșter popular: Pe mobilierul pictat s-au pictat aceleași tipuri de flori: lalea, trandafir, garoafă, lăcrămioară, margaretă. Și, în cazul picturii din Beia, avem această floare de castan.

Păstrate odinioară la capul patului sau laviței, lăzile ceangăiești, spre exemplu sunt pictate mai mereu pe fond portocaliu. Cele din zona Brașovului au florile încadrate cu draperii sau ciucuri, iar albastrul lipsește rar de pe lăzile de zestre din zona Sighișoarei. Atunci și acum, povestea unei lăzi de zestre începe cu munca tâmplarului. Aici, chiar soțul Manuelei Ivan. 

Vezi și

Cătălin Ivan, tâmplar: Chituim toate imperfecțiunile, îl șlefuim, la sfârșit șlefuim, după care punem grundul, ca să închidem porii, ca să nu mai intre umezeală în piesă, să nu se deformeze. 

Pe acelaşi subiect

Manuela Ivan, meșter popular: La lădiță există și un mic sertar, se numește pui, este un sertar micuț și acolo se țineau bijuterii, bani și lucrurile mai mărunte și mai valoroase. 

Un singur exemplar costă peste 1.400 de lei

O ladă de zestre pictată în zilele noastre costă peste 1.400 de lei, în funcție de lemnul din care e făurită și de cât de complicat e modelul pictat. 

Alina Mandai, șef serviciu Muzeul de Etnografie Brașov: Lada de zestre era așezată în camera dinainte, cum îi spuneau la camera bună, cuprindea tot ce avea mai frumos și tot ce țesuse până atunci fără și familia, pentru a duce la noua casă, a mirelui. 

În zilele noastre, în lăzile de zestre nu mai încap lenjerii țesute de mână sau podoabe. Sub capac sunt doar nostalgii și amintiri fără preț. 

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Afacerea de succes prin care Manuela readuce la viaţă tradiţiile româneşti. Un singur exemplar costă peste 1.400 de lei