Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Afacerea iernii: cât ne costă deszăpezirea după ninsorile din ultimele zile

Primul episod de iarnă ne-a costat zeci de milioane de euro. Cu toate că au fost doar două zile de ninsori şi alea anunţate, autorităţile tot au fost luate prin surprindere.

de Redactia Observator

la 04.03.2020 , 13:55

Primul episod de iarnă ne-a costat zeci de milioane de euro. Cu toate că au fost doar două zile de ninsori şi alea anunţate, autorităţile tot au fost luate prin surprindere. Asta deşi plătesc averi firmelor de deszăpezire pentru a acţiona de la primul fulg. Costurile ridicate acoperă mai mult aşteptarea şi mai puţin intervenţia.

Au fost suficiente 48 ore de ninsoare pentru ca haosul să se instaleze. Sute de şoferi au rămas blocaţi în nămeţi, pe drumurile naţionale. Şcoli şi autostrăzi au fost închise. În oraşe, oamenii abia au ieşit de pe străzile secundare iar mijloacele de transport în comun au circulat cu dificultate.

Încă de acum trei luni, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat contracte de deszăpezire de peste un miliard şi jumătate de lei doar pentru drumurile naţionale şi autostrăzi.

Vezi și

Însă câţiva centimetri de zăpadă au provocat un dezastru. În ţară, sunt peste două mii de firme care se ocupă de deszăpezire, iar cifra lor de afaceri a ajuns la peste patru miliarde de lei, dublu faţă de 2010. Succesul lor nu se vede şi pe şosele.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Acest lucru se întâmplă deja, însă doar în câteva cazuri. Luăm exemplul Capitalei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La fel se întâmplă şi în sectorul 4. Firmele sunt plătite după ce intervin şi în funcţie de materialele consumate. Primăriile sectoarelor 3 şi 5 nu ne-au spus până la acest moment care a fost costul deszăpezirii.

Cele două administraţii lucrează cu companii proprii. În sectoarele 1 şi 2, primul episod de iarnă o să coste tot în jurul a un milion de lei, bani pentru materialul antiderapant folosit şi mâna de lucru.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Diferenţa o face însă.aşteptarea. Precizată expres în contractul sectorului 1, încheiat în 2008, pe 25 de ani. Costă 60 lei pe oră pentru fiecare dintre cele 50 de utilaje 4x4 şi şoferii disponibili.

Din 15 noiembrie, până în 15 martie. Asta înseamnă 9 milioane 400 mii lei! Bani din care, potrivit companiei, nu rămâne niciun profit pentru că sunt acoperite doar costurile cu personalul şi utilajele.

Şi în sectorul doi este prevăzută aşteptarea, încă din 1999 şi costă tot în jurul a 10 milioane de lei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Afacerea iernii: cât ne costă deszăpezirea după ninsorile din ultimele zile