Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alexandru Arşinel îi vrea în puşcărie pe cei care au încercat să-l păcălească prin metoda „accidentul"

A tras o sperietură soră cu moartea, iar pentru asta nu-i poate ierta pe vinovaţi! Alexandru Arşinel îi vrea pedepsiţi pe cei care au încercat să-l păcălească prin metoda „accidentul", în urmă cu un an

de Redactia Observator

la 13.10.2014 , 08:45

A tras o sperietură soră cu moartea, iar pentru asta nu-i poate ierta pe vinovaţi! Alexandru Arşinel îi vrea pedepsiţi pe cei care au încercat să-l păcălească prin metoda „accidentul", în urmă cu un an

Deşi a trecut mai bine de un an de când un necunoscut i-a spus la telefon că fiul său cel mare a făcut un accident grav, Alexandru Arşinel n-a uitat spaima pe care a trăit-o atunci.

„Poţi să faci accident vascular sau un infarct când afli că băiatul tău a făcut accident grav pe trecerea de pietoni. În clipa aia poţi să păţeşti orice" a declarat artistul.

Vezi și

„E proces în desfăşurare, dar până acum nu am putut să mă prezint. Am fost întrebat dacă îmi menţin plângerea. Sigur că îmi menţin poziţia, chiar dacă nu am fost păgubit, pentru că nu am apucat să le dau banii. Nu am pretenţii financiare, dar am pretenţii de ordin moral, dacă se poate spune asta, pentru a fi stârpite aceste situaţii, care pot duce la accidente mortale" a completat acesta.

Fiind una dintre victimele escrocilor specializaţi în metoda „accidentul", Alexandru Arşinel vă sfătuieşte să fiţi foarte atenţi în astfel de situaţii.

Suspecţii se dau drept avocaţi, procurori, poliţişti sau medici şi cer la telefon diferite sume de bani. Zilele trecute un copil de 12 ani din Brăila a dat toate economiile familiei unui necunoscut, care l-a sunat şi i-a spus că tatăl său a făcut un accident.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Alexandru Arşinel îi vrea în puşcărie pe cei care au încercat să-l păcălească prin metoda „accidentul"