Un medic îi răspunde lui Orban după apelul privind situația din spitale: „Cât tupeu să ai să acuzi personalul medical?”
Un cunoscut medic din Botoșani a lansat un atac la adresa premierului Ludovic Orban, după ce i-a îndemnat pe pacienți să facă reclamații în cazul în care sunt tratați necorespunzător în spitalale din România.
- Ludovic Orban a îndeamnat pacienții să reclame cadrele medicale în cazul în care consideră că au fost tratați necorespunzător.
Medicul Alin Atudoroaie, de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Botoşani, scrie într-un mesaj postat pe Facebook că și cadrele medicale, împreună cu pacienții, ar trebui să acționeze în instanță Guvernul pentru proasta gestionare a pandemiei de coronavirus.
”Eu rog toti pacientii si cadrele medicale sa actioneze in instanta guvernul pentru proasta gestionare in timpul pandemiei. Lipsa materialelor de protectie, blocarea spitalelor pentru pacientii care aveau nevoie de servicii medicale pentru diverse patologii care nu aveau legatură cu COVID. Cât tupeu să ai să acuzi personalul medical atunci când pe data de 24 februarie aveam într-un spital județean 3 costume de protecție. 3!! domnule prim-ministru. Știu ca o sa incercati sa aruncati vina pe medici si sa băgați sub pres gunoiul din sistemul medical. Sper ca cineva sa va judece. Oricine”, a scris medicul, pe Facebook.
Reacţia sa vine după ce Ludovic Orban a îndeamnat pacienții să facă reclamații în cazul în care au fost tratați necorespunzător de personalul spitalelor din România.
Orban a declarat că „nimeni nu trebuie să refuze internarea unui om care are nevoie de serviciile spitaliceşti şi care are dreptul legal să beneficieze de aceste servicii” şi a făcut apel la cei cărora le-a fost încălcat acest drept să facă reclamaţie în scris.
El a vorbit despre cazuri în care unor pacienţi li s-ar fi cerut să facă testul COVID-19 la internare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰