Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Anunţ important de la UBER! Cursele din şi către Pipera vor avea tarife reduse la jumătate în următoarele zile

Uber, liderul mondial al pieţei serviciilor de împărţire a călătoriilor, a anunţat joi că reduce la jumătate costul curselor din şi către Pipera în perioada 15-17 iulie, în care Metrorex va închide staţia de metrou Pipera.

de Redactia Observator

la 13.07.2017 , 13:54

Uber, liderul mondial al pieţei serviciilor de împărţire a călătoriilor, a anunţat joi că reduce la jumătate costul curselor din şi către Pipera în perioada 15-17 iulie, în care Metrorex va închide staţia de metrou Pipera.

“Uber a luat decizia să reducă la jumătate costul curselor din şi către Pipera pe perioada celor trei zile şi să încurajeze oamenii să împartă o maşină în drum spre serviciu sau spre casă. Astfel, în zilele de 15-17 iulie, cursele care au ca destinaţie sau punct de plecare zona Pipera şi pentru care a fost utilizată opţiunea de Împărţire tarif (Split Fare), vor fi cu 50% mai ieftine”, se arată într-un comunicat transmis de companie.

Utilizatorii trebuie să introducă în aplicaţie un cod şi să călătoreasca alături de unul sau mai mulţi colegi sau cunoscuţi, folosind opţiunea de împărţire tarif din aplicaţie. În condiţii de trafic normal, o cursă Uber de la Piaţa Unirii până la staţia de metrou Pipera costă aproximativ 20 de lei.

Articolul continuă după reclamă

Dacă un pasager alege să călătorească cu cineva şi împarte tariful cursei direct din aplicaţie, fiecare dintre pasageri va achita 11 lei.

Folosind codul promoţional, costul cursei Uber către birou sau casă se reduce cu 50%, ceea ce înseamnă că fiecare dintre pasageri va achita 5,5 lei.

Codul promoţional trebuie introdus în aplicaţie o singură dată şi se va aplica automat la următoarele 10 curse, dacă sunt împărţite cu cineva.

Metrorex a reamintit marţi că, în perioada 15 - 17 iulie, se va închide staţia de metrou Pipera pentru modernizarea sistemului de control acces. Staţia va fi închisă timp de trei zile, din care doar o zi lucrătoare.

În această perioadă trenurile de metrou vor circula cu călători doar până la/de la staţia Aurel Vlaicu.

La sfârşitul lunii iunie, Metrorex a decis reducerea de la şapte la trei zile a perioadei de realizare a lucrărilor de modernizare la staţiile cu o singură intrare.

Astfel, în staţia Pipera, lucrările vor avea loc în perioada 15 - 17 iulie, în Aurel Vlaicu 29 iulie – 1 august, în Constantin Brâncoveanu 22 - 25 iulie, în Tineretului şi Apărătorii Patriei 2 – 5 septembrie, în Dimitrie Leonida şi Costin Georgian 9 – 12 septembrie, în Pantelimon şi Berceni 16 – 19 septembrie.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Anunţ important de la UBER! Cursele din şi către Pipera vor avea tarife reduse la jumătate în următoarele zile